În următorii doi ani, trei terenuri din Oradea, în suprafaţă totală de 65 de hectare, vor fi împădurite. Primăria a încheiat un parteneriat cu Ministerul Mediului, în baza căruia Garda Forestieră va asigura arborii necesari pentru aceste plantări.
Viceprimarul Florin Birta a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că acest parteneriat va fi supus votului Consiliului Local, în şedinţa programată pe 18 februarie.
"Este vorba de trei locaţii: una în vecinătatea uzinei de apă din cartierul Tineretului, unde avem aproximativ 1,5 hectare, şi celelalte pe malul stâng şi drept al Crişului Repede, în aval de podul CFR de pe centură. Aici avem pe o parte 37 de hectare, pe cealaltă 26", a declarat Birta.
Pe terenul din Tineretului, plantările se vor face chiar în această primăvară, puieţii de stejari şi frasini urmând să fie asiguraţi de Garda Forestieră. Pentru cele două terenuri de la vestul oraşului, aceeaşi instituţie va organiza o licitaţie, pentru a stabili firma care va face plantări.
"Poate nu toate aceste plantări se vor realiza în acest an, dar cu siguranţă până la anul viitor toate cele 65 de ha de teren vor fi liziere ale municipiului Oradea. Începem încet, încet să împădurim cel puţin unele zone ale oraşului nostru, mai ales în zona Ioşia, unde acea lizieră cu siguranţă va schimba calitatea aerului în zonă", a spus viceprimarul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.