URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 07 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 27 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența stupefiantelor. Decizia a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, pe 28 ianuarie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Septembrie 2018, 12:30

Fosta piaţă Velenţa din Oradea şi zona străzii Sovata vor fi reabilitate cu consultarea riveranilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea vrea să refuncţionalizeze fosta piaţă Velenţa şi zona delimitată de străzile Fagului, Slatinei, Lisabonei şi Sovata cu consultarea riveranilor, folosind conceptul de dezvoltare co-urbană, care prevede refacerea spaţiilor publice neglijate împreună cu locuitorii.

Cu consultarea orădenilor...

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, "conceptul de dezvoltare co-urbană prevede refacerea spaţiilor urbane neglijate împreună cu locuitorii, folosind funcţiuni alese de aceştia dintr-un număr de categorii propuse".

Astfel, municipalitatea se asigură că proiectul va corespunde nevoilor şi dorinţelor locuitorilor zonei, va contribui la îmbunătăţirea vieţii acestora, iar, prin participarea populaţiei, noile facilităţi vor fi mai bine îngrijite şi vor dura mai mult.

Riveranii vor fi consultaţi în cadrul unor seminarii de design moderate de arhitectul Horaţiu – Cristian Cojan și care vor cuprinde prezentări, discuţii, teme de grup şi şedinţe de mediere. În cadrul acestora, specialiştii se vor folosi inclusiv de machete şi proiecţii 3D.

Întâlniri pe cartiere

Concret, întâlnirile cu locuitorii din Velenţa vor avea loc, la ore şi locuri care vor fi anunţate ulterior, în zilele de sâmbătă, 22 septembrie (dimineaţa), miercuri, 26 septembrie, şi joi, 27 septembrie (după-amiaza), şi sâmbătă, 22 septembrie (dimineaţa).

Întâlnirile cu orădenii din zona Sovata sunt programate pentru miercuri, 3 octombrie, şi joi 4, octombrie (după-amiaza), sâmbătă, 6 octombrie (dimineaţa), şi miercuri, 10 octombrie (după-amiaza).

"Toţi locuitorii din zonele respective, dar şi cei care sunt interesaţi de regenerarea urbană şi procese participative, sunt invitaţi la aceste seminarii", a anunţat Primăria.

Concluziile dezbaterilor vor fi făcute publice în perioada 11 – 16 octombrie. Rezultatul final al seminariior va fi compus din studii de fezabilitate şi proiecte tehnice de arhitectură în valoare de 120.000 lei care vor fi realizate de firma Uban Ascension Bucureşti şi care vor fi folosite de municipalitate la implementarea acestor proiecte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Cu tot respectul...
cred ca nu ati inteles ceea ce ati citit. Nu se mentioneaza nicaieri ca oamenii vor fi intrebati ce pomi prefera, cum sa fie betonata aleea dintre ei, sau alte lucruri tehnice/conceptuale. Se mentioneaza doar ca locuitorii vor putea alege FUNCTIUNILE pe care le doresc puse in practica in zona respectiva, dintr-un numar de categorii prestabilite; ceea ce este cu totul altceva.
Postat 09 Septembrie 2018, 19:09 de Rain
S-au terminat specialiștii din primărie, care s-au blocat în idei ...
... așa că, o să întrebe excavatoristul de la parter ce pomi ar prefera și cum să fie aleea betonată dintre ei !?! E important de remarcat că nu răspunsul se plătește de contribuabilul orădean ... ci întrebarea și organizarea întâlnirii cu locatarii !?!
Postat 09 Septembrie 2018, 10:46 de CrisDumi
pam pam
Consultarea va avea loc joia! Decizia era luată de luni!
Postat 08 Septembrie 2018, 16:18 de soricel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8032 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON