Echipajele de intervenţie au fost chemate, luni dimineaţa, cu puţin înainte de ora 8, pe strada Republicii din Oradea, între Crişul şi Gară, unde a avut loc un accident între două autoturisme.
Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe carosabil, iar două persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre şoferul taxiului, în vârstă de 39 de ani, şi o pasageră în vârstă de 62 de ani.
Deşi echipajele de intervenţie ale ISU s-au deplasat la faţa locului, n-a fost nevoie de descarcerare.
"Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 7.56. Este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. O persoană rănită a fost transportată la spital. Poliţiştii rutieri continuă cercetările la faţa locului", a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Potrivit dr. Hadrian Borcea, coordonatorul UPU SMURD, cei doi răniţi au contuzii minore. "Bărbatul are doar o contuzie uşoară la cap. Femeia are o contuzie la torace, încă se mai fac analize să fim siguri că o putem lăsa acasă", a spus medicul.
UPDATE:
Potrivit comisarului şef Alina Dinu, incidentul a fost soluţionat ca o tamponare întrucât niciunul dintre răniţi nu a rămas internat.
Accidentul s-a produs după ce şoferul unui Daewoo Cielo a ieşit de pe strada Pescăruşului şi n-a acordat prioritate, izbind taxiul, o Dacia Sandero, care circula pe strada Republicii.
În urma incidentului, şoferul maşinii Cielo a rămas fără permis pentru 60 de zile şi a fost amendat cu 870 de lei (6 puncte amendă).
Sursa video: Török Tamás, grupul Info Trafic jud Bihor
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.