Actorul orădean Ion Abrudan a murit, marţi dimineaţa, la vârsta de 79 de ani. Anunţul a fost făcut chiar de fiica sa, Crina Abrudan, fosta prezentatoare TV de la Antena 1.
"Anul acesta de Crăciun am aflat ca nu e o vorba goală cand se spune că de Sărbători Dumnezeu Îi cheamă la El pe cei mai buni. În aceasta dimineaţă s-a stins din viaţa tatal meu, Ion Abrudan... A aşteptat să mai vadă o singura dată răsăritul şi apoi a plecat aşa cum a trăit toata viaţa: discret, în linişte, repede ca să nu deranjeze pe nimeni cu boala lui, parcă jenat de agitaţia ce se va crea după ce oamenii care l-au cunoscut vor afla vestea", a scris vedeta pe Facebook.
Fiica actorului orădean a scris că nici n-a apucat să-i mulţumească pentru toate "comorile" pe care le-a descoperit datorită lui.
"L-am văzut pe Tata murind de cateva ori pe scenă. Parcă a vrut să ne pregătească pentru această Ultimă Scenă, însă, dragă Tată, de data asta nu ţi-a ieşit! Te-ai dus atât de repede şi fără niciun efect, că nu am mai apucat să-ţi mulţumesc pentru toate comorile pe care le-am descoperit alături de tine, îndrumată de tine, împinsă de la spate uneori de tine. Nu, cortina nu a căzut pentru tine, Tată, în această dimineaţă! Ai terminat un rol şi te-ai dus, alături de marii tăi prieteni şi colegi, să joci în trupa pe care Dumnezeu a adunat-o în Rai!", a mai scris Crina Abrudan.
Ea a mai dezvăluit că Ion Abrudan "s-a stins departe de oraşul pe care l-a iubit toata viaţa". Amănunte legate de ceremonia funerară vor fi publicate tot de fiica actorului pe Facebook.
Ion Abrudan a fost actorul Teatrului orădean timp de mai bine de 55 de ani. "Colectivul Teatrului Regina Maria deplânge moartea celui ce a fost actorul Ion Abrudan. A fost o adevarată onoare să împărțim scena cu dumneavoastră! Drum bun printre stele, Maestre!", se arată într-un mesaj publicat pe pagina instituţiei de cultură din Oradea.
Ion Abrudan s-a născut în Oradea, pe 29 martie 1938. A urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1963.
A studiat la clasa profesoarei Dina Cocea, avându-i colegi pe Gheorghe Dinică şi Marin Moraru. Deşi iniţial a fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, actorul a decis să se întoarcă în oraşul natal.
A lucrat cu mari regizori, între care Radu Penciulescu, Corneliu Zdreluş, Alexandru Darie, Alexandru Colpacci şi Victor Ioan Frunză.
Ion Abrudan a jucat peste 200 de roluri, dintre cele mai variate, de la june-prim la compoziţie, de la dramă şi tragedie la comedie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.