URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 05 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Martie 2019, 17:55

S-a deschis a 14-a creşă publică din Oradea. Vezi cum arată (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a deschis, luni, cea de-a 14-a creşă din oraş, pe strada Iuliu Maniu nr. 46, investiţia în amenajarea clădirii fiind de aproape 184.000 lei, fără TVA.

Creşa are o capacitate de 50 de locuri, dispune de două dormitoare spaţioase şi de două săli de joacă, dotate în concordanţă cu standardele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Creşa "Micul Prinţ", la fel precum celelalte 13, va fi administrată de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea.

"Pentru asigurarea protecţiei copiilor care frecventează creşa şi a personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia s-au instalat 7 camere de supraveghere video, montate în sălile de activităţi educaţionale", se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii DASO.

Lucrările în valoare de 184.000 lei fără TVA au constat în amenajarea sălilor de joacă şi a dormitoarelor pentru copii, prin execuţia unor lucrări de zugrăveli interioare, înlocuirea instalaţiei electrice şi montarea pardoselilor din tarkett, amenajarea unui grup sanitar pentru copii, amenajarea oficiului alimentar pentru distribuirea alimentelor, a izolatorului şi reabilitarea instalaţiei de încălzire.

Totodată au fost executate lucrări de montare a unor sisteme de detecţie şi alarmare la incendiu, iluminat de siguranţă şi antiefracţie, în valoare de 27.000 lei fără TVA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
2000 de gradinite psd
La citirea programului de guvernare psd-alde guvernele Grindeanu, Tudose si Drãcilã au promis construirea a 2000 de gradinite. Pana acum au finalizat zero. Mai aveti cam 450 zile de mandat, deci trebuie sa inaugurati 4 pe zi. Asta e din programul "din scoarta-n scoatta". Macar la Oradea chiar se face ceva #mincinosilor
Postat 04 Martie 2019, 18:58 de tepes
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON