URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Noiembrie 2014, 14:34

River-lounge la Oradea: Anul viitor, oraşul va avea primul restaurant-lounge amplasat pe malul Crişului Repede (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În curând, oferta gastronomică, de relaxare şi chiar turistică a Oradiei se va îmbogăţi substanţial, prin deschiderea primului restaurant-lounge de pe malul Crişului Repede.

Schiţele proiectului arată că restaurantul va fi unul nemaivăzut, având o terasă în consolă, precum şi o zonă de lounge în aer liber, cu mese, şezlonguri şi chiar baldachine. La aşa o construcţie, şi mâncarea va fi pe măsură, având specific mediteranean...

Relaxare lângă apă

Monotonia clasicelor terase şi restaurante înghesuite în centrul urbei va fi spartă, în prima parte a anului viitor, de inaugurarea primului restaurant-lounge din Oradea. Şi nu oriunde, ci într-o locaţie inedită, pe malul drept al Crişului, între hotelurile Continental Forum şi DoubleTree by Hilton. Simulările făcute după proiectul arhitectului Daniel Bocuţ prevestesc apariţia unei oaze de relaxare în mijlocul naturii, perfectă pentru numeroase ocazii.

Complexul, aflat în construcţie într-un stil arthitectural modern, dar în acelaşi timp elegant, va cuprinde un restaurant deosebit, cu 120 locuri, gândit pentru a complimenta zona verde ce-l înconjoară. Totodată, va avea o terasă închisă, construită în consolă, care se sprijină pe taluzul râului şi iese peste apă, ce va putea găzdui, în plus, 100 de persoane.

Localul va fi completat de o zonă de lounge în aer liber, amenajată printre copacii seculari, ce va avea propriul bar, mese, şezlonguri şi baldachine, astfel încât clienţii să se poată relaxa cu vedere spre Criş şi scutiţi de zgomotul oraşului. Zona de lounge va putea deservi circa 180 de persoane.

Tentaţii culinare

Dar nu numai aspectul deosebit al restaurantului va aduce ceva nou în oraş, ci şi oferta gastronomică a acestuia. La localul de pe malul Crişului Repede, clienţii se vor putea bucura de preparate specifice bucătăriei mediteraneene, precum şi de gastronomia moleculară, în timp ce produsele de patiserie vor fi făcute de specialişti aduşi din Franţa.

Noul restaurant-terasă se doreşte atractiv şi ofertant pentru orice moment al zilei şi săptămânii. Aşadar, orădenii şi turiştii vor putea să-şi înceapă ziua aici cu un mic dejun copios, ale cărui vedete vor fi specialităţile franţuzeşti, să ia o cină romantică sau să participe la brunch-urile de duminică dedicate familiei, ori pur şi simplu să se relaxeze şi să danseze după cină privind un concert în aer liber, în lounge-ul înconjurat de verdeaţă.

Deschiderea ineditului restaurant, care va avea şi locuri de parcare pentru clienţi, este programată pentru prima parte a anului viitor. Atunci orădenii vor putea simţi cum e să iei cina pe malul apei, la fel ca-n orice mare oraş occidental, dar la ei acasă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
Pseudo iubitori de verdeață
Eu am trecut prin acea zonă și erau doar buruieni și nimic altceva. Pentru niște metri pătrați de iarbă și buruieni eu zic să nu sărim în sus degeaba. Este în primul rând un loc de relaxare foarte aspectuos, deosebit și mă bucur că se contruiește. Pe această căldură e deosebit să ai unde să ieși, să fii în același timp în natură și la restaurant/terasă. Referitor la mașini parcate pe nu știu unde... de parcă dacă acum parchează cineva pe spațiul verde ați și suna să i se ridice ”troaca”. Sunt o grămadă de autoturisme parcate pe spații verzi prin oraș și nu v-am auzit la vre-un miting, dar aici sunt convins că se va amenaja o parcare cât de cât. Unde mai pui că se vor crea câteva locuri de muncă. Vizitatorii Oradiei vor avea ocazia să lase mai mulți bani în acest oraș. O grămadă de cârcotași urlă pentru spațiul verde, dar de câte ori ați întreținut personal spațiul verde din jurul locuinței (a blocului). Câți copaci ați plantat de săriți așa ca arcul? Niște ipocriți...
Postat 12 Iunie 2015, 21:13 de antonbara
demolarea
nespalatilor, nu stiti decit sa asfaltati si sa betonati spatiile verzi, sinteti niste cocalari si manelisti jegosi cu fitze...
Postat 21 Noiembrie 2014, 23:24 de PueMonta
care modernizare?
Sa arunci un * de bar in cel mai mare spatiu verde din oras inseamna modernizare? Unde o sa creati locuri de parcare? O sa vina primaria sa rada jumatate din parc doar ca sa va faca voua parcari, sa puteti voi savura un desert, sta-v-ar mincarea in git sa va stea de bestii nesatule. Modernizarea nu inseamna sa trintesti niste dughene de fite pe spatii verzi si sa nu confundam locurile de promenanda cu birturile de fite.
Postat 10 Noiembrie 2014, 19:19 de PueMonta
Felicitari pentru proiect!
Cu o astfel de mentalitate, dragi oradeni, veti trai in continuare ca in secolul XX, in loc sa va bucurati ca in sfarsit vom avea un oras frumos, care merita vizitat si apreciat, iar in loc de un mal al Crisului imputin si plin de buruieni, vom avea un loc de promenada si de relaxare frumos amenajat, ingrijit si demn de o tara europeana... Doriti sa avem in continuare un mal pt a plimba catelusii si pentru a-si face nevoile sau un loc ingrijit unde putem sa ne relaxam si sa savuram o mancare buna sau un desert? Ma bine sa ne bucuram de faptul ca orasul nostru devine unul ingrijit si INCA mai sunt oameni dispusi sa investeasca pentru modernizarea sa...
Postat 07 Noiembrie 2014, 11:01 de Maria
Bravo pentru proiect!!!
Si uite asa au rasarit peste noapte foarte multi iubitori al spatiului verde din orasul nostru...vine omul face ceva frumos intr-o zona care duce lipsa de asa ceva si se gasesc niste cretini sa critice si sa carcoteasca.Este ceva nou si diferit ...deci sigur va fi ceva interesant...Bravo pentru proiect!!!
Postat 07 Noiembrie 2014, 09:04 de Mircea
fiu lu tata
Doar un mafiot cu sprijin politic putea obtine sustinerea si aprobarile pentru constructia dughenei aleia nenorocite in parc... Fiu lu' tata de la PSD, cel care nu putea sa isi justifice averea de bugetar, stie cel mai bine...
Postat 06 Noiembrie 2014, 17:39 de PSD
mafiotilor
bai nenorocitilor, ce naiba cauta saormeria aia de lux in parc? Nu avem nevoie de inca o dugheana de fite care sa ne ia din aerul si asa tot mai poluat din orasul asta. Ati distrus si singurul spatiu verde din oras asa ca lasati-o moarta cu proiectele voastre de doi bani, nu aveati ce cauta in parcul ala... Si nu mai mintiti ca proiectul nu a fost al primariei, s-a dat mita si in stinga si in dreapta ca sa se obtina aprobarile.
Postat 06 Noiembrie 2014, 17:34 de hai sictir
lucru bun
Comentatorii astia de doi lei habar nu au ca proiectul a fost de fapt al primariei, care a aprobat locul, si tot primaria a scos la licitatie concesionarea lui. Dar asa sunt unii, carcotasi de meserie. Locurile de parcare tot primaria le aproba, ca se fac pe domeniu public.
Postat 06 Noiembrie 2014, 15:10 de Observator
crisul repede
Stau si citesc comentariile voastre.Cine? De ce? cum? a facut acest restaurant.Pana la urma pt noi oradenii care ne tot plangem ca nu avem unde iesii si ce frumos este in alte localitati unde exista asa ceva ,nu ar trebuii sa ne bucure? probabil ca cei care scriu rau impotriva oricarui proiect sunt doar niste clienti ai unor simple saormarii si e cam greu sa accepte si astfel de locuri. Am lucrat in cadrul proiectului de arhitectura al acestiu local si va anunt ca nu se va taia nici un pom pt parcare. dar si asa,pana la urma cat de usor e sa stam sa blamam orice,nu?
Postat 06 Noiembrie 2014, 15:02 de alex
In sfarsit ceva fain in Oradea!!!
Oare de ce sunt unii capabili doar sa critice??Un raspuns cat se poate de simplu:pentru ca ei nu sunt in stare sa faca ceva frumos pentru orasul nostru...Pare un proiect interesant,asa ca sigur va fi o locatie cu mult bun gust!
Postat 06 Noiembrie 2014, 14:08 de mircea
bhfjdnm
tipic romanesc: cand se face ceva frumos va e ciuda si repede sariti cu gura. daca nu se face nimic, nu e bine, daca se face ceva, iar nu e bine. sincer nu ma intereseaza cum au luat autorizatie, dar va fi un local mai deosebit fata de ce exista acum. daca nu va convine mergeti la birturile de 2 lei tipic oradene pe care le iubiti sa va afumati acolo cu toti jegosii. in strainatate e plin de restaurante si localuri in parcuri si maluri de apa. romanii = inapoiati, redusi mintal si cu gura mare. vai de curu vostru.
Postat 06 Noiembrie 2014, 14:02 de gvdhbsnj
în familie...
Şi-au dat singuri autorizaţie pe un spaţiu "propus" spre închiriere. E foarte simplu să obţii ceva în oraşul asta când apropiaţii tai sunt în vârf. Aşezarea nu e întâmplător aleasă, vor să tragă clienţii de la Dacia şi Hilton, dat mai ales de la Hilton ghicitor voi unde îşi vor varsa deşeurile, ghicitor voi câţi copaci se covor tăia din parc pentru parcare. HAI SA LE URAM DRUM LUNG IN AMORTIZAREA INVESTITIEI.
Postat 06 Noiembrie 2014, 11:59 de moş craciun
relax...
Stati relaxati. Scobitoarea o sa coste 100 de lei. Doua locuri de parcare ajung...
Postat 06 Noiembrie 2014, 11:31 de adrian
Intr-un parc o cafenea = kkt
GENIAL!!! "mai bine te întrebai cum au obţinut autorizaţia de construire într-un parc ? De ce vor să facă parcări pt măgăoaiele lor de maşini de neam prost ?!? Articolu' ăsta e o mostră de mică spălare de bani... A venit clientu' la ziar şi a zis, măi nea ghirilă, ia scrie matale un textuleţ pozitiv despre crâşma pe care o deschid în parc ca să iei şi tu ceva mînînţăi neimpozabili"
Postat 06 Noiembrie 2014, 11:30 de ORADEA
Atractiv
In sfarsit un proiect frumos pentru Oradea,un restaurant dragut si foarte atractiv care promite diversitate.Felicitari celor care investesc in modernizarea orasului.
Postat 06 Noiembrie 2014, 10:10 de Cosmina
articol advertorial
Decât să scrii tâmpenii în engleză, să te admire complexaţii care nu mai ştiu limba română, mai bine te întrebai cum au obţinut autorizaţia de construire într-un parc ? De ce vor să facă parcări pt măgăoaiele lor de maşini de neam prost ?!? Articolu' ăsta e o mostră de mică spălare de bani... A venit clientu' la ziar şi a zis, măi nea ghirilă, ia scrie matale un textuleţ pozitiv despre crâşma pe care o deschid în parc ca să iei şi tu ceva mînînţăi neimpozabili.......
Postat 06 Noiembrie 2014, 08:42 de @ghirilă
pop
@john - E a fratelui sau
Postat 06 Noiembrie 2014, 01:23 de jack
imagini lipsa
Scrieti ca va va avea parcare, numai ca ea nu apare in imagini! Deducem ca parcarea va fi facuta in plin parc dar incercati sa ascundeti asta.
Postat 05 Noiembrie 2014, 20:28 de AB
pop
Terasa este a prefectului Pop Claudiu asa se vb.....
Postat 05 Noiembrie 2014, 20:27 de john
hai sictir
ati distrus si singurul spatiu verde din oras, exact asta ne lipsea, inca un restaurant de fite...
Postat 05 Noiembrie 2014, 20:04 de nenorocitilor
Stil de viata.
Chelnerii vor fi occidentali sau orientali ?
Postat 05 Noiembrie 2014, 18:47 de Molusca
River ce ?
Sper că vă daţi seama, cît de mult îşi dispreţuiesc cititorii, ziariştii ăştia trişti la creere, mari "ardeleni" dealtfel... Păi cât de complexat tre să fii, ca să foloseşti aşa o jalnică expresie, rivăr laundjî, de succes deplin la cocalari... Parcă-i văd cum o să-şi parcheze camioanele beemviste şi audi-iste, pa iarba din parcul Brătianu... (sau ce alte maşini au boii ăştia tuciurii cu penisuri minuscule), doar ca să-i putem admira din plin....bleahhh
Postat 05 Noiembrie 2014, 17:31 de Jean Valviz
in sfarsit
IN SFARSIT,SE FACE CEVA TARE!FATA DE AFUMATORILE DUPA ALEXANDRI si ce avem prin oras.Speram sa nu aiba si preturi pe masura.
Postat 05 Noiembrie 2014, 16:02 de flaviu
oare
oare cine a putut sa primeasca autorizatie in acel loc? oricum,e o chestie misto ,trebuia sa fie facuta mai devreme,dar pana la urma bine ca se face.
Postat 05 Noiembrie 2014, 15:58 de radu serban
Oradea de ieri a fost mai bogata decat cea de azi
Plin era de localuri pe malul Crisului pana prin anii '80, asa ca o floare nu face primavara.
Postat 05 Noiembrie 2014, 15:45 de Fuel
Lounge = Agrement, Relaxare, Odihna !!!
Vai snobi mai sunteti la Bihoreanul, ca aveati de ales intre mai multe cuvinte in romana si unul singur in engleza !!! Taranii de la oras au ajuns sa nu mai stie limba de pe cartea de identitate !!!
Postat 05 Noiembrie 2014, 15:42 de WinDos
ORADEA
Sigur vor strica spatiul verde si liniste locului cu parcari tampit facute ca doar nu se va sinchsii nimeni sa isi lasa X6-le parcat civlizat cativa metri mai incolo! Bravo D-le Daniel Bocuţ si celor ce v-au dat autorizatie.
Postat 05 Noiembrie 2014, 14:46 de ORADEA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON