Răsturnare de situaţie, marţi seară, pentru echipa de fotbal Luceafărul. Echipa va rămâne în liga a doua, fiind preluată de către omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină.
Zvonuri privind această mutare au existat încă de la finalul săptămânii trecute, însă Nicolae Sarcină a negat, în presă, că era interesat de echipă.
Până la urmă, în urma negocierilor cu unul dintre fondatorii echipei Luceafărul, Găvrilă Ghilea, Nicolae Sarcină a decis să preia echipa.
Deocamdată vestea nu a fost anunţată oficial, fiind răspândită în rândul jurnaliştilor sportivi de către apropiaţi ai celor doi oameni de afaceri.
Cert este că jucătorii au fost chemaţi, deja, la antrenamente pentru miercuri, la ora 17, la baza Luceafărul din Sînmartin.
Se pare că din noul staff al echipei va face parte Eugen Pârvulescu, fost conducător la Pandurii Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş, iar pe partea tehnică va fi consiliat de Cristian Dulca. Se pare că Nicolae Sarcină a achiziţionat şi Baza Sportivă din Sînmartin.
Rămâne de văzut, însă, care va fi lotul pe care contează noua conducere a echipei, dat fiind că o parte dintre jucători au mers la alte echipe, iar alţii şi-au luat pur şi simplu vacanţă.
De altfel, pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal figurează că meciul Luceafărul Oradea - Chindia Târgovişte de sâmbătă se va juca, iar echipa dâmboviţeană şi-a anunţat prezenţa la Oradea pentru acest joc.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.