URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Ianuarie 2016, 16:22

Noul an a adus un jucător de calibru la CSM CSU Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CSM CSU Oradea a anunţat în ultima zi din an că are un cadou pentru suporteri. Echipa orădeană de baschet şi-a întărit lotul cu un jucător sloven de calibru.

Potrivit site-ului oficial al CSM Oradea, este vorba despre Miha Zupan, în vârstă de 33 de ani, care are o experienţă de 15 ani la nivel profesionist.

Miha Zupan este înalt de 2,05 metri şi joacă pe poziţiile 4 şi 5. De-a lungul carierei, baschetbalistul a jucat pentru Geoplin Slovan Ljubljana (2000/06) şi Union Olimpija Ljubljana (2006/09). După nouă ani în oraşul natal, Zupan a acceptat oferte din străinătate, jucând pentru Trkala (2009/10, Grecia), Spartak St. Petersburg (2010/12, Rusia), Turk Telekom Ankara (2012/13, Turcia), respectiv Usak Sportif (2013/15, Turcia). Miha Zupan are experienţă şi în Liga Adriatică, EuroChallenge, EuroCup şi Euroligă.

"Printre distincţiile obţinute în baschetul profesionist se evidenţiază titlul de cel mai bun pivot din campionatul Sloveniei în urmă cu nouă ani, respectiv participarea la două ediţii ale All Star Game-ului din Slovenia, la una dintre ele fiind desemnat MVP. În anul 2011 a câştigat Cupa Rusiei", se arată pe site-ul CSM Oradea.

Noul jucător al CSM Oradea are o activitate îndelungată în slujba primei reprezentative a Sloveniei. De asemenea, în palmaresul său sunt trecute şi participări la EuroBasket (2015) şi FIBA World Cup (2010 şi 2014), respectiv o participare la turneul preolimpic (2008). Cele mai notabile rezultate în slujba primei reprezentative s-au consemnat cu cele două participări de la Campionatul Mondial, când a ajutat Slovenia să se claseze pe locurile 7, respectiv 8.

"Zupan este jucător de mâna dreaptă. El dispune de o bună aruncare de trei puncte, fiind un foarte bun executant de pick and pop şi aduce un plus de forţă în spaţiul de trei secunde, având 115 kilograme. Este primul jucător din istoria Euroligii care suferă din naştere de o deficienţă de auz. Miha foloseşte un dispozitiv care îl ajută să audă ceea ce se vorbeşte în apropiere şi a dezvoltat abilităţi de a citi pe buze", mai precizează reprezentanţii clubului orădean.

Printre adversarii întâlniţi de Zupan se numără jucători celebri precum Anthony Davis, DeMarcus Cousins, Ioannis Bourousis, Zaza Pachulia, Ante Tomic, Richard Hendrix, David Andersen, Nate Jawai, Gustavo Ayon, Jonas Valanciunas, fraţii Lavrinovic, Vyktor Khryapa, Timofey Mozgov, Marc Gasol, Felipe Reyes, Tiago Splitter, Anderson Varejao, Oguz Savas, Ersan Ilyasova sau Omer Asik.

Contractul lui Miha Zupan va deveni valabil după efectuarea analizelor medicale şi a testelor fizice. El a ajuns la Oradea pe 1 ianuarie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON