URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Iunie 2017, 23:51

Le-a priit la Oradea: România a bătut Austria şi s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Naţionala feminină de handbal a câştigat partida retur cu Austria, de la Stockerau, scor 33-24, şi s-a calificat la Campionatul Mondial din Germania, care se va desfăşura în 1-17 decembrie. În tur, tricolorele câştigaseră la Oradea cu 34-29.

Cine nu a văzut partida şi vede doar rezultatul final, ar putea avea impresia că România a obţinut o victorie facilă. Lucrurile nu au stat chiar aşa, întrucât Austria a dat o replică tare timp de 40 de minute. Chiar a chinuit puţin naţionala, iar lucrurile s-au precipitat la un moment dat, scrie Prosport.

Cristina Neagu a fost luată om la om chiar din secunda 1, iar absenţa interului stânga de la construcţie a fost vizibilă. Până la reprofilarea Anetei Udriştioiu din extremă dreapta în inter dreapta, lucrurile nu au mers deloc bine, iar Austria s-a desprins la 6-4 (min. 17). În minutul 33, prima reprezentativă era la două goluri de eliminare, din moment ce Austria conducea cu 15-12.

Cristina Neagu a luat, însă, jocul pe cont propriu şi a înscris două goluri importante, iar Austria a început să se clatine. Descătuşarea a venit după o nouă paradă a Denisei Dedu şi după două sprinturi marca Valentina Ardean, extrema stângă reuşind să aducă România în avantaj, 20-19 (min. 42).

Apărarea tricoloră a început să recupereze multe mingi şi să declanşeze contratacuri furibunde, în minutul 52, naţionala desprinzându-se la 30-21, astfel că prezenţa la un nou turneu final a devenit un vis împlinit. 

”Nu a fost un meci uşor, dar am obţinut o victorie concludentă la final. Cred că este şi diferenţa reală dintre România şi Austria. Am spus de la început că nu va fi uşor în acest play-off. Am început să ne apărăm şi noi mai bine, toate acele atacuri ale Austriei care au înscris multe goluri şi cu noroc au început să scârţâie”, a declarat Cristina Neagu la TVR2.

România s-a calificat pentru a 23-a oară în istorie la Campionatul Mondial de handbal feminin, fiind singura naţiune care nu a lipsit de la nicio ediţie.

Tragerea la sorţi va avea loc pe 27 iunie, la Hamburg. S-au mai calificat până acum Germania, Norvegia, Danemarca, Franţa, Olanda, Angola, Tunisia, Camerun, Coreea de Sud, Japonia, China.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON