URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2018, 18:27

Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO)

Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) foto: Charles Platiau/Reuters
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.theguardian.com
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro
Victorie superbă la Roland Garros: Simona Halep a câștigat primul Grand Slam din carieră! (FOTO/VIDEO) sursa foto: www.adevarul.ro

Tenismena română Simona Halep a reuşit, sâmbătă, o victorie extraordinară în Paris. Ea a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala turneului Roland Garros şi, astfel, a câştigat primul său titlu de Grand Slam din carieră, unul mult aşteptat de Halep şi de fanii ei.

Deţinătoarea nr. 1 mondial în tenisul feminin a fost dominată la începutul meciului de Sloane Stephens, o jucătoare plină de forţă, însă şi-a revenit spectaculos. Meciul a fost tranşat în trei seturi. Primul l-a câştigat Stephens, cu 6-3, cel de-al doilea l-a adjudecat Halep, cu 6-4, cel de-al treilea fiind adjudecat clar de jucătoarea din România, cu 6-1.

Imediat după punctul câştigător, Simona şi-a acoperit faţa având lacrimi în ochi, apoi, ajutată de organizatori a sărit în lojele unde se aflau antrenorul ei, Daren Cahill, şi părinţii ei pentru a-i îmbrăţişa.

"Vreau să vă mulţumesc tuturor. A fost minunat. În ultimul game am simţit că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E uluitor. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraş special pentru mine. Sloane e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. E dificil să joc contra ei", a spus Simona Halep, înainte de a primi trofeul de la Roland Garros.

Tot cu lacrimi în ochi, Simona şi-a primit apoi trofeul şi a ascultat imnul naţional al României.

Titlul câştigat îi va aduce româncei 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Prin victoria Simonei, România are din nou o tenismenă campioană într-un grand slam, la 40 de ani după ce Virgina Ruzici a cucerit trofeul de la French Open.

Titlul de la Roland Garros vine la zece ani după ce Simona a câştigat acelaşi turneu, dar la junioare.

Principalele momentel ale meciului dintre Simona Halep şi Sloane Stephens:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Detectiv
O carte bună, scrisă de un securist nu tradator " UN RISC ASUMAT, FILIP TEODORESCU " editura VIITORUL ROMÂNESC 1992. O carte superbă.
Postat 11 Iunie 2018, 00:26 de Sandu1201
Detectiv
Securiștii l-au omorât pe Ceaușescu, ca sa puna mana pe averea stratului ( si se vede clar ) , si ei conduc tara. Sunt tari din spațiul ex-comunist care au luptat împotriva securiștilor . Dar iliescu ia integrat mai bine in societate si ia făcut politicieni . In noiembrie '89 Securiștii au dat ordin ca din depozitele de alimente ale orașului brasov sa nu iasa nimic pt populație ca sa o infometeze si sa iasa in stradă, Ceaușescu nu a dat ordin pt asta si nu era informat. Eu il simpatizez pe Ceaușescu dar nu si pe securisti. Daca iti aduci aminte in anii 80 se dădea rația de alimente pt populație, ei acu la fel face si PSD-ESCU, cu plasa de ulei , zahăr, orez, e un fel de ratie pt prosti , pt ca securistii stiu cum sa tina un popor cu botul pe labe si mizeaza pe polulatia care a construit Romania in perioada comunista. Noi trebuie sa asteptam 15-20 de ani ca părintii nostri sa moara si sa ne spunem cuvântul. Dar sunt 5 milioane de romani plecati peste hotare din care poate 1 milion se întorc si cand se vor întoarce vor găsi o populație fara putere si obosită. Eiii unii asta așteaptă Ungurii isi vor lua partea Rusii la fel Turcii la fel. Si Dragnea va fi in Brazilia . Tot ce e securist trebuie sa fie doar un funcționar public nu mai mult, sau mai bine in mediul privat. Eu văd 2 alternative , Monarhie sau Remus Cernea ( e cam rocker si pare **** dar m-am săturat de burtosi mustăciosi si plini de ei si de experiență ) , doar ca Cernea a dat-o la Kaka si sa înscris în ceva partid
Postat 10 Iunie 2018, 22:15 de Sandu1201
Stau si gandesc...
...cred ca o vreme dupa revolutie principala preocupare a politicienilor e fost cu sa fure cat mai mult, apoi, ce sa faca si cum sa faca sa scape de DNA, DNA-ul i-a terorizat pe multi hoti de talie mare, acesta e adevarul, DNA nu e imaculat, sa fim seriosi, dar fara DNA era RAU DE TOT. E singurul lucru de care mai tremura gacile pe politicieni, DNA. Daca dispare DNA ... se va asterne o tacere pe buzele cetatenilor, PSD devine prorietarul tarii impreuna si a cetatenilor adormiti pe o ureche. Nu am fost niciodata fan Iohanis (motive subiective) dar a rezistat bine pana acum la presiunea PSD si nu e lucru usor.
Postat 10 Iunie 2018, 17:09 de detectiv
Detectiv
Noua ne trebuie un DNA mai puternic. În secolul 20 , SUA a fost mama corupției. Un fenomen care a fost stopat de CIA si FBI , si acolo au fost abuzuri. Dar corupții nu abuzeaza cand fură. Noi am pierdut startul in '90 multumită lui ILIESCU, securiști l-au omorât pe Ceaușescu , ca sa puna mana pe putere. Noi ne dam mari si tari , când de fapt suntem la un nivel de COCO BANGO , nici un partid nu a investit in infrastructură, educație, sanatate. Ăsta e esențial pt dezvoltare.
Postat 10 Iunie 2018, 12:56 de Sandu1201
Splendid !
Felicitari, Simona !
Postat 10 Iunie 2018, 00:34 de Alcor
O mica corectie...
daca imi permiti nea'Sandu, "Si asa DRAGNEA isi face mai multi prosti." Nu i-a facut Dragnea prosti, el doar ii aduna, o anumita vina o au si cei internati la "6", de ce? Pt ca tin locurile ocupate in situatia in care exista oameni mult mai indreptatiti sa ocupe aceste locuri. Eu cred ca pana la urma tot o ia in freza figurantu asta de Dragnea, ar trebui trecuta ca si sarbatoare nationala acea zi, ca doar vb de un vrajmas al tarii, deci e vb de o dezrobire. Doar nu o fi Dragnea mai zmeu decat Nastase, incet dar sigur...la racoare.
Postat 09 Iunie 2018, 23:13 de detectiv
Haideţi să o felicităm cu toţii pe Simona Halep! Ne-a adus o bucurie după 40 de ani", şi-a început discursul Liviu Dragnea.
Si asa DRAGNEA isi face mai multi prosti. Felicitări HALEP . DRAGNEA mizează pe sensibilitatea proștilor la acest miting. Si mama a fost fericită ca DRAGNEA asa și-a început discursul.
Postat 09 Iunie 2018, 22:57 de Sandu1201
2018 este anul Simonei Halep
Felicitari ! Anul acesta, pana in prezent,doua turnee de grand slam. Finala la Australian Open si victorie la Roland Garros pt Simona - World number 1.
Postat 09 Iunie 2018, 21:47 de Control_Room
punga cu riscas
200 lei pe cap pt participare, masa si transport, autocare din toata tara, pregatirea participantilor in cel mai fericit caz 8 clase; unde nu-i cap vai de picioare; banii oare de unde sunt platiti? presupun ca din banii primariilor, fiecare sat cu "taranii" lui;
Postat 09 Iunie 2018, 21:33 de detectiv
kmkz.ro
Performantele Simonei sunt trecute in programul de guvernare psd.Posibil de aia s-a organizat mitingul taman acum.
Postat 09 Iunie 2018, 20:33 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON