URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2017, 20:58

Festivalurile din Oradea, "bătute" de furtună: Mai multe standuri şi umbrele au fost distruse, iar unele concerte anulate (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cele trei evenimente mari care se desfăşurau, duminică după amiaza, în Oradea, adică Festivalul Familiei de la ERA Park, Festivalul Mustului din Parcul Bălcescu şi Zilele Culturii Maghiare din Cetate, au fost întrerupte brusc de furtuna venită asupra oraşului.

Organizatorii şi comercianţii au suferit pagube, vântul puternic rupând mai multe umbrele, atât la ERA Park cât şi în Cetate. De asemenea, la Zilele Culturii Maghiare, acoperişul standului din lemn al restaurantului Queens a fost parţial distrus.

După ce furtuna s-a potolit, în parcarea de la ERA nu mai era aproape nimeni, iar organizatorii au decis să mute concertul Vanotek, programat pentru ora 19, în interiorul centrului comercial şi să anuleze concertul de la ora 20, care urma să fie susţinut de Feli & the TM Groove. Acesta va fi reprogramat pentru o altă zi.

La aproximativ o oră după furtună, în Parcul Bălcescu se sărbătorea în continuare, pe scenă cântând tineri interpreţi din ansamblurile folclorice locale în faţa câtorva zeci de spectatori. La fel, pe grătare sfârâiau mâncărurile, iar viticultorii vindeau must. Totuşi, şi în parc s-au văzut urmele furtunii, mai multe crengi fiind doborâte de vijelie.

În Cetate, la Zilele Culturii Maghiare, toţi producătorii şi artizanii tradiţionali şi-au strâns mărfurile şi au lăsat standurile goale odată cu venirea furtunii. Cum acoperişul restaurantului exterior a fost distrus, nici Queens n-a mai redeschis duminică seara servirea. Şi în Cetate mai multe umbrele şi bănci au fost rupte de furtună.  

Din cauza vremii, concertul trupei Publika, programat la ora 19, nu s-a mai ţinut. Potrivit organizatorului, Mihai Jurca, formaţia va reveni în Oradea la Toamna Orădeană.

Cum, în jurul orei 19.30, în curtea fortăreţei veniseră circa 100 de orădeni, organizatorii şi managerul lui Vastag Csaba, care a venit la Oradea alături de trupa lui, au decis să ţină totuşi concertul. Acesta fusese programat la ora 20, însă s-a amânat pentru ora 21. La acea oră, orădenii continuau să sosească în Cetate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON