Valentin Nemeş, un orădean care locuieşte de puţin timp la Paris, spune că dimineaţa de sâmbătă a fost neobişnuit de tăcută.
"Locuiesc într-o zonă liniştită a Parisului, dar azi m-am trezit cu prea multă linişte în jur. (…) Cafenelele şi patiseriile, deşi deschise, sunt goale, singurul zgomot este produs de frunzele platanilor căzute pe jos şi mişcate dintr-o parte în alta de vânt", a scris Valetin, sâmbătă, pe Facebook.
Fost cadru didactic al Universităţii din Oradea, tânărul se află în Paris din septembrie, unde face cercetări pe tema dezvoltării durabile locale, urmând ca peste două luni să plece în Brazilia. Până atunci locuieşte în sectorul 13 din capitala Franţei, la o distanţă de aproximativ 3 kilometri de locurile atacurilor de vineri seară. Iubita sa, Corina Serac, tot din Oradea, se află şi ea la Paris, ambii transmiţându-le rudelor şi prietenilor de acasă că sunt teferi.
"Am aflat din România despre atacuri. Eram acasă, lucram la un raport şi nu eram conectat la nicio sursă de informaţie. Am auzit sirenele şi elicopterele, dar nu m-am gândit la nimic grav. Fratele meu m-a sunat şi mi-a spus ce s-a întâmplat", a povestit Valentin, sâmbătă, BIHOREANULUI. După ce a aflat, a luat legătura cu prietenii săi din oraş, pentru a afla cum sunt. "Ştiu şi câţiva români, păstrez legătura cu ei, toţi sunt ok. Aseară cred că asta făcea toată lumea de aici: se interesa de prieteni", spune orădeanul.
Sâmbătă, însă, Oraşul Luminilor a amuţit. "Dimineaţă nu era aproape nimeni pe străzi. Pe la prânz au început să iasă în magazine, patiserii. Dar aproape toate activităţile sunt anulate, inclusiv în sălile de sport. Majoritatea oamenilor au ziare în mână şi se îndreaptă spre case, unde preferă să şi rămână", povesteşte Vali.
Împreună cu un amic, orădeanul s-a dus sâmbătă dimineaţă la cel mai apropiat spital, pentru a dona sânge: "Am ales bicicleta, pentru că metroul, deşi mai rapid, îmi creează deocamdată o stare de insecuritate. Ajuns la spital, mi s-a explicat că există un stoc de sânge suficient şi pot să revin peste o săptămână".
Dezastre simulate
Zona teatrului Bataclan, unde a avut loc unul dintre atacurile teroriste, este intens frecventată de tineri, iar Vali mergea şi el adesea acolo. "Chiar acum patru zile am fost la o conferinţă organizată în apropiere de teatru. Am văzut cafenelele aglomerate şi îmi imaginez că aseară a fost şi mai multă lume decât în timpul săptămânii", zice el.
Valentin mai povesteşte că în ultima perioadă în Paris au fost simulate mai multe situaţii de urgenţă, iar pe străzi au putut fi văzuţi numeroşi poliţişti înarmaţi: "De o lună sunt o serie de evenimente mari în Paris, în 3 decembrie este programat un summit dedicat schimbărilor climatice la care se reunesc şefii multor state. În acest context, riscul era ridicat şi s-au organizat multe simulări".
În ultimii ani, Valentin a călătorit mult, inclusiv în zone de conflict. "Nu este prima dată când mă aflu într-un oraş în momentul unui atentat, dar acum resimt cel mai puternic unda de şoc propagată. Eşuăm zilnic în încercările de a fi mai buni", zice tânărul orădean.
Şase atacuri teroriste au avut loc vineri seară în Paris, bilanţul provizoriu indicând cel puţin 128 morţi şi 200 răniţi. Atacurile au fost revendicate de Statul Islamic.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.