Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Oradea, Bimbo-Szuhai Tibor, a dat publicităţii, marţi, un comunicat ca reacţie la declaraţiile făcute în ziua precedentă de primarul Ilie Bolojan, acuzându-l de "circ politic" şi de minciuni pe seama bonusurilor primite de şefii de la Aeroport în urma unor prestaţii mediocre.
Atâta doar că şi argumentele lui Bimbo, şi cele ale Tarom, la care UDMR-istul face apel, sunt ele însele dezinformări.
Unii cu declaraţiile, alţii cu munca
Comunicatul lui Bimbo reproşează edilului că, în vreme ce "delegaţia Aeroportului Oradea avea întâlnirile programate pentru prima zi a celui mai important târg european a companiilor aeriene (Routes Europe 2019)" la sediul PNL Bihor "s-a continuat generarea circului politic pe marginea subiectului" Aeroportului.
Şeful CA îi reproşează lui Bolojan "lansarea unor neadevăruri legate de preţul biletului practicat de Tarom", ataşând şi un aşa-zis comunicat al companiei naţionale de transport aerian, în fapt o replică adresată presei locale, menită să corecteze declaraţiile lui Bolojan.
Atât doar că poziţia Tarom este, pe cât de aspră, pe-atât de mincinoasă. Primarul condamnase, luni, faptul că, profitând că a rămas singur operator din Oradea, Tarom a mărit nejustificat preţurile, astfel încât în ziua de 16 aprilie, de pildă, un drum Oradea-Bucureşti cu avionul tur-retur depăşeşte 1.400 lei (peste 300 euro), în vreme ce în aceeaşi zi, timişorenii sau clujenii pot zbura în Capitală şi înapoi la preţuri mai mici de jumătate.
Informaţiile prezentate de primar sunt reale, fiind confirmate de aplicaţia de rezervare de pe site-ul Tarom.
Prostiţi pe faţă
Încercând să contrazică acuzaţiile, compania aeriană a prezentat o proprie simulare, dar făcută pentru data de 17 mai (nu 16 aprilie), deci cu o mare anticipare şi care, evident, a dat un preţ mai mic.
Culmea e că, la sesizarea BIHOREANULUI, cum că vehiculează informaţii false, Tarom a revenit, şi-a recunoscut parţial vina şi a reprodus o altă simulare de achiziţie de bilete, făcută pe perioada 16-17 aprilie, care dă un total de 850 lei, deci mai puţin decât spunea Bolojan.
Doar că şi aceasta este una neelocventă, dacă nu chiar caraghioasă, fiindcă nu ia în calcul o deplasare uzuală (plecare dimineaţa din Oradea, întoarcere seara din Bucureşti), ci una nefolosită de nimeni (plecare seara din Oradea şi întoarcere a doua zi dimineaţa din Bucureşti). Altfel spus, Tarom ne arată cum, cu "numai" 200 euro, poţi face o frumoasă excursie degeaba până în Capitală, fără să rezolvi nimic!
Asta nu i-a oprit, în schimb, pe reprezentanţii companiei aeriene să pretindă, cu obrăznicie, rectificări rapide din partea ziarelor orădene, trimiţându-le să verifice informaţiile, şi să se "dezică" la fel de dur de spusele primarului Bolojan.
4.000 de euro, dar impozabili
În altă ordine de idei, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului, Bimbo-Szuhai Tibor (foto), s-a arătat deranjat de reproşurile privind primele încasate de membrii CA, despre care subliniază că sunt "componenta mobilă a îndemnizaţiei lunare" şi au reprezentat doar 1.053 lei/net/persoană lunar, anul trecut.
Deşi indicase cifra exactă a totalului acestor bonusuri (132.600 lei pentru anul 2018), primarul le-a aproximat la circa 4.000 euro pe persoană pe an, fiind vorba de 7 membri ai CA (deşi Consiliul Judeţean a transmis BIHOREANULUI că ar fi vorba doar de cinci).
Cifra anunţată de Bolojan este reală, doar că este vorba de suma brută, cei 7 luând "în mână" ceva mai puţin, şi anume circa 2.700 euro pe tot anul trecut. Cheltuiala din banii publici cu "performanţa" lor este, însă, aceasta: 4.000 euro pe an pentru fiecare, pe lângă îndemnizaţiile obişnuite!
Pe merit sau nu?
Evident că, în vreme ce edilul consideră aceşti bani nemeritaţi, Bimbo le găseşte justificare, "pe baza criteriilor şi obiectivelor de performanţă stabilite în contractele de mandat", dat fiind numărul de zboruri şi de pasageri, şi mai ales că "în momentul discuţiilor legate de componenta mobilă a îndemnizaţiei lunare erau în vânzare bilete de avion spre două destinaţii externe şi demarate negocieri cu alţi operatori".
"Aeroportul Oradea este în mijlocul unei lupte politice, în care o parte îşi asumă sarcina de distorsionare a adevărului, iar cealaltă parte, în mijlocul circului politic artificial creat, negociază cu cei mai importanţi factori din domeniul transportului aerian. Egoismul politic sperăm că nu va influenţa în mod negativ interesele orădenilor, a bihorenilor", scrie Bimbo.
Rămâne să aprecieze şi cetăţenii, văduviţi în prezent de orice legătură aeriană externă din Oradea, de partea cui este dreptatea în această dezbatere. Se cam vede... din avion.
Citeşte şi reacţia primarului: Bolojan zboară din Timişoara: „Din Oradea m-ar fi costat 1.050 lei”
Pe aceeaşi temă: Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.