URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Iunie 2015, 09:25

Referendum invalidat! Unirea a căzut din cauza absenţei de la urne a 3.325 de orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

E oficial, unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin a căzut proba eliminatorie a votului! "Referedumul a fost invalidat din cauza numărului insuficient de participanţi. A lipsit doar un procent de 1,76% pentru ca acesta să atingă pragul minim de prezenţă la vot stabilit de lege la 30%", a declarat judecătorul Ionel Olah, preşedintele Biroului Electoral Municipal.

Potrivit preşedintelui BEM, prezenţa la vot a fost de 28,24%. Partizanii unificării au reuşit să adune în urma scrutinului de duminică doar 53.039 voturi valabil exprimate, cu 3.325 de voturi sub pragul minim de 30% impus de lege.

Dintre acestea, nu mai puţin de 51.996 de voturi valabil exprimate au fost în favoarea fuzionării celor două localităţi în vreme ce doar 1.043 de votanţi s-au declarat împotriva ei.

Contestaţii în lanţ

Rezultatele oficiale ale scrutinului de duminică au fost anunţate în jurul orei 4 dimineaţa prin afişare pe monitoarele din sala ghişeelor, iar apoi prin publicare pe site-ul BEM.

Deşi urnele s-au închis la ora 23, numărătoarea voturilor a fost blocată ore în şir. Nagy Marta, reprezentatul UDMR în biroul electoral al secţiei de votare 79 din incinta Orăşelului Copiilor, a reclamat, după încheirea votării, că urna mobilă trimisă la secţia de oncologie a Spitalului Municipal conţine 81 de buletine de vot, deşi sâmbătă, între orele 18-20, şi-au depus cerere de a vota doar 56 de alegători internaţi în spital.

BEM şi-a declinat responsabilitatea privind soluţionarea contestaţiei şi a recomandat reclamantului să se adreseze direct Biroului Electoral al Secţiei 79. "Contestaţia trebuie soluţionată la nivelul secţiei de votare. Noi nu avem de unde şti de aici ce s-a întâmplat acolo", a spus Laviniu Domocoş, reprezentantul PNL în cadrul BEM.

"Mi-a fost milă"

Potrivit declaraţiilor membrilor Biroului Electoral al Secţiei 79, cele 25 de voturi în plus au apărut ca urmare a faptului că la faţa locului mai mulţi bolnavi au cerut să voteze. "Mi-a fost milă. Unii dintre pacienţi abia puteau să ţină ştampila, dar să mai şi completeze cererea", a spus Mircea Corneanu, reprezentantul PSD în biroul secţiei de votare.

În final, pentru că nu mai avea cum să deosebească voturile alegătorilor care şi-au depus cerere de ale celor care nu şi-au depus, membrii biroului au hotărât să anuleze toate cele 81 de voturi din urna mobilă, numai să poată închide procesul electoral.

Cum urna conţinea doar două voturi care spuneau "nu" unificării, măsura afecta îndeosebi susţinătorii fuziunii. În acest context, soluţia Biroului Electoral al Secţiei 79 a fost contestată la BEC de reprezentantul PNL în secţia de votare, Mariana Popa.

Printr-o decizie dată în jurul orei 4, biroul a admis cererea femeii printr-o chichiţă de formă, pe considerentul că reprezentantul UDMR a depus contestaţia tardiv, după ce a semnat deja procesul verbal cu rezultatele votării din secţia respectivă. Pe cale de consecinţă, rezultatul scrutinului din 14 iunie a fost stabilit în zorii zilei de luni luând în calcul şi cele 81 de voturi din urna mobilă. Nu că ar mai fi contat prea mult...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
@pino...
Stii cu cate voturi a fost ales in 2012 ? Iti spun eu: cu 62000 din 95000 (66%). Acum au fost pro-referendum 52000. Ai impresia ca la alegerile locale va fi prezenta mai mare decat in 2012? Eu iti garantez ca va fi mai mica. Asa ca lasati-o mai moale cu calculele astea tip Basescu ca sunt bune doar pe hartie, in rest nu va mai crede nimeni vorbaria. Ati fost niste lasi care acum se dau mari strategi : "am vrut sa dam o palma Bolovanului". Daca aveati o farama de curaj va luptati sa pice referendumul nu sa nu se valideze. Sunteti dintre cei care "participa, dar nu se baga". M-am convins inca o data de asa-zisii "oradeni". Merita toata "stima". Abia astept viitoarele inititative, sa pot si eu sa ma abtin: - de ce sa dau bani pt sportul din Oradea (copilul meu e mare si nu mai are nevoie iar ca spectator imi pot permite sa vad fotbal in Anglia si baschet in Spania; - de ce sa dau bani pt utilarea spitalelor oradene cand eu ma tratez in clinici private - de ce sa dau bani pt proiecte umanitare din Oradea cand cei din Africa sau Nepal au mai mare nevoie - etc... S-auzim numai de "bine".
Postat 16 Iunie 2015, 13:31 de andy
@oradea... Revin : MARS !
@Oradea... Faci pe prostul, poate chiar esti, oricum, ti-o spun pe sleau : daca la tine vine un escroc, un hot, un om fara cuvant, unul care te-a furat si te fura pe oriunde te prinde si-ti propune o afacere care pare (si poate chiar este!) profitabila, ce faci, te inhaitezi cu canalia?! Daca mai este sustinut de alte haimanale, il crezi?! Asa m-am gandit si eu, ca-i spui: MARS! P.S. am volga
Postat 15 Iunie 2015, 15:20 de pinonel
@Pintea
@Ionel. Numai cei limitati se gandesc la motivul spus de tine. Practic tu sustii ca proiectul era bun, dar, pt ca a fost initiat de Bolojan (de care oamenii nu (mai) au o perere pozitiva) acesta a cazut. Corect? Daca raspunsul e da, o sa va intreb. Cand Bolojan nu va mai fi primar, veti regreta ca unirea nu s-a facut? Apropo, dle P., cum va merge Audi-ul ;)?
Postat 15 Iunie 2015, 13:47 de OradeaCivitas
Bolovane, MARS !
Dane, ce e asa greu de inteles?! N-a fost intrunit cvorumul necesar pt. ca lumea n-a iesit la vot nu pt. ca nu era de acord cu proiectul de unire, ci pt. ca era/este impotriva bolovanului.Bolovanul a patit cam cum a patit plagiatorul in turul doi, cand lumea a votat contra lui si nu neaparat pro johannis.Cu 28% din increderea oradenilor poa' sa fie primar de cartier,birau in birtinul natal, bulibasa, dar nu primarul Oradiei!
Postat 15 Iunie 2015, 11:46 de pinonel
Beneficiarii esecului
Cei care rand pe sub musteta si asteapta schimbarea sunt chiar serpi de la sanul cheliosului: "managerul" BIRTA si dirijorul de santier MALAN.
Postat 15 Iunie 2015, 11:41 de cc
...din partea lui contra (gica)
..puscariabilul depanator kiss(pis), megaplagiatorul mang sau fillip parvenitul --- sau toti trei , poate si rosico nani..
Postat 15 Iunie 2015, 11:32 de TC
@contra gica
ia zi unul, macar unul care e mai bun ca bolojan?
Postat 15 Iunie 2015, 11:06 de User anonimizat
Ha ha ha !
Acest boicot la vot a un pumn dat administratiei locale, in frunte cu * - bolovan. Cand se va schimba primarul si administratia - vom vota. Pana atunci .... *
Postat 15 Iunie 2015, 10:36 de Contra
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON