URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Noiembrie 2015, 17:20

Probleme grave şi la noi! 32 de cluburi şi săli de evenimente din Bihor nu au autorizaţie de la ISU

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Incendiul din clubul Colectiv din Capitală scoate la iveală detalii şocante şi în teritoriu. Majoritatea cluburilor şi sălilor de evenimente funcţionează şi în Bihor fără acte în regulă!

Potrivit datelor deţinute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana, în judeţ există 63 de spaţii de alimentaţie publică în care se pot desfăşura şi activităţi specifice unor cluburi, respectiv săli de nunţi şi evenimente.

"Din totalul de 63 de astfel de spaţii, 18 au primit autorizaţia de securitate la incendiu, iar 13 nu se încadrează în reglementările legale privind avizarea şi autorizarea pentru securitatea la incendiu", a precizat, marţi, pentru BIHOREANUL, locotenentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana. 

Cu alte cuvinte, legal, cele 13 spaţii nu au nevoie de aprobarea dată de pompieri. Spre exemplu, potrivit legislaţiei, în unele cazuri, sălile care au sub 200 metri pătraţi nu trebuie să fie autorizate în acest sens.

Chiar şi aşa, mai mult de jumătate din totalul spaţiilor de acest profil funcţionează nelegal. "32 de astfel de unităţi nu au autorizaţie de securitate la incendiu. În urma controalelor efectuate în acest an de personalul inspecţiei de prevenire, pentru deficienţele constatate au fost aplicate avertismente, precum şi 40 de amenzi în valoare de aproximativ 100.000 lei", a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana. Cu aplicarea amenzii, reprezentanţii instituţiei le cer proprietarilor de astfel de localuri şi intrarea în legalitate.

Principalele nereguli care au fost taxate de pompieri se numără lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, lipsa organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor, exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice, exploatarea şi întreţinerea necorespunzătoare a căilor de evacuare, lipsa dotării cu instalaţii de stingere, precum şi probleme legate de construcţii.

Potrivit legislaţiei, ISU trebuie să emită două tipuri de documente în domeniul securităţii la incendii: un aviz şi o autorizaţie. "Avizul se emite în cazul unor construcţii noi, modernizări ori schimbări de destinaţie a unui spaţiu, pe proiectul prezentat de persoanele juridice care îl solicită. Autorizaţia de securitate la incendii reprezintă practic verificarea în teren a îndeplinirii măsurilor de securitate prevăzute în proiect", a explicat Roşca.

Pe de altă parte, chiar în cursul zilei de marţi, premierul Victor Ponta a afirmat că în curând ISU va putea închide localurile pe loc dacă acestea nu îndeplinesc criteriile legale de funcţionare, printr-o ordonanţă emisă în aceeaşi zi.

"Atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost extinse în sensul că inspectorii ISU pot sigila construcţiile şi amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranţa la incendiu. Potrivit legislaţiei în vigoare până la data prezentei reglementări, ISU putea dispune doar oprirea funcţionării ori utilizării contrucţiilor sau amenajărilor, ceea ce nu era de natură să garanteze încetarea de fapt a funcţionării", arată comunicatul Executivului.

32 de persoane au decedat şi peste 130 se află internate în spital, unele în stare gravă ori critică, în urma unui incendiu devastator izbucnit vineri noaptea în Clubul Colectiv din Bucureşti. Clubul nu avea autorizaţie din partea pompierilor. Primăria Sectorului 4 a precizat oficial că respectivul local nu avea nevoie, potrivit legii, de o astfel de autorizaţie pentru a funcţiona.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Probleme grave si la noi ? Nu,nu la noi,la voi , la Primaria Oradea !
Daca nu" au primit autorizaţia de securitate la incendiu " de la ISU Crisana,atunci de ce Primaria Oradea le-a emis autrorizatiile de functionare .Primarul Bolojan, Institutia Arhitect.sef/inginer constructor/dir.adj. executiv....Lipoveanu Adriana - prin semnarea autorizatiilor, nu si-au asuma au nici o responsabilitate ? Se vede ca nu.Obrazul gros, cu discursuri elaborate si incrancenate se tine,nu-i asa dragi edili ?
Postat 05 Noiembrie 2015, 00:43 de platona
Transparență!
Vrem transparentă totala in activitatea de avizare a ISU! Sa fie un site public pe care sa apăra toate cluburile ce au primit autorizație de funcționare si mai ales PERSOANELE care au facut verificările in teren si cele care autorizează desfășurarea activităților! Vrem sa vedem ce documente de funcționare au in acest moment TOATE cluburile de la subsoluri : BALI, LIFE, DOWNTOWN, AVENUE Etc si cine le a dat avize. Cine a semnat ștampilat acele avize si de ce nu sunt inca la pușcărie !
Postat 04 Noiembrie 2015, 11:02 de justice4all
Potere
Un bun prilej pentru a infiinta noi potere,cohorte de inspectori aruncati in populatie. O tara civilizata are o serie de norme legate de constructii,instalatii (buiding code,electrical,plumbing regulations)la care oricine are access fara restrictii sau taxe.La noi sunt caste de specialisti pe-o mina cu alte caste de autoritati de reglementare si control. Ai o amarita de firma, ai nevoie de responsabili cu psi,protectia muncii,managementul deseurilor etc.Ii angajezi sau externalizezi serviciile. De cele mai multe ori reglementarile sunt atit de alambicate incit nici expertii nu le mai dau de capat,singura rezolvare fiind putina coruptie.
Postat 03 Noiembrie 2015, 22:06 de excalibur
publicarea listei lor!!!!
si care sunt localurile cu probleme? ar trebui sa fie informatie cu caratcer public, postat pe site la isu, sa stim unde intram si ce ne asumam.
Postat 03 Noiembrie 2015, 19:28 de oradeanca1
SIGURANTA
Ce surpriza ! Dar salile de nunti sunt OK ? Sunt pe naiba ! Dar barurile si altele similare de prin beciuri sunt OK ? Sunt pe naiba ! Evident ca nu se pune problema sa se cada in cealalta extrema ! Tinerii trebuie sa se distreze ! Dar in siguranta ! Si fara droguri ( nu spun ca se vand acolo dar sper sa nu fie ).
Postat 03 Noiembrie 2015, 18:20 de TDS
buna ziua
p ta unirii e un wc drum express are toate avizele domnul p ? apa calda e in parametrii brailene?
Postat 03 Noiembrie 2015, 17:33 de pop2
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON