Prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, a votat la fel ca totdeauna, la ora 11.00, prezentându-se la Secţia de votare 41 din localul Şcolii Gimnaziale Nicolae Bălcescu împreună cu soţia.
Oficialul a spus că s-a prezentat la vot "cu gânduri româneşti, ca bun român, şi îndemn pe toată lumea să-şi facă această datorie civică, să fim un exemplu pentru cei mai tineri, să cultivăm această conştiinţă civică de a ieşi la vot".
Prefectul a mai afirmat că sensul votului pe care l-a dat este pentru un Parlament "profesionist" şi credibil.
"Personal, am votat cu gândul la o Românie mai bună, la un Parlament profesionist, pentru reprezentanţi ai poporului român care să facă mai mult pentru România. Îmi doresc ca Parlamentul să-şi recapete credibilitatea şi să fie un factor de încredere şi de stabilitate pentru ţara noastră".
De asemenea, Pop a declarat că până la ora sosirii sale la vot nu au fost raportate incidente electorale în judeţul Bihor.
Citeşte pe această temă şi articolele:
În cor: PSD-iştii bihoreni sunt optimişti şi se aşteaptă la un scor de peste 30% (FOTO)
Ilie Bolojan, matinalul: "Am votat pentru ca România să devină o ţară prosperă!" (FOTO)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.