Zecile de maşini de epocă care au concurat la Raliul Carpaţi Retro, pentru întâia oară organizat în Bihor, au fost cronometrate manual de organizatori, deşi pregătiseră un sistem electronic anume.
Vineri, în prima zi a concursului, însă, senzorii cu pricina au fost furaţi, cel mai probabil din parcarea hotelului Ramada, unde s-au oprit maşinile după primele două etape, pe traseele Oradea-Sălacea, respectiv retur. "Erau două valize mari şi au fost furate, nu ştim exact cum sau de cine", a declarat sâmbătă, pentru BIHOREANUL, Gabriel Gordea, directorul raliului.
Cum a putut cineva să fure valizele cu pricina fără să fie văzut, organizatorii nu-şi explică. Cert este că au făcut plângere la Poliţie, sperând că vor recupera paguba de aproximativ 10.000 euro. De asemenea, au postat pe Facebook poze cu senzorii cu pricina (foto jos), anunţând că oferă şi recompensă găsitorilor.
"S-a furat în Oradea echipamentul din poză destinat cronometrării raliurilor de maşini istorice. Evident că cei care l-au furat n-au ce face cu el, aşa că sperăm că va fi găsit undeva", a scris George Ladopoulos, unul dintre organizatori, pe reţeaua de socializare.
Cert este că deocamdată aparatura nu a fost recuperată, aşa că sâmbătă, la ultima etapă a concursului, pe traseul Oradea – Roşia, maşinile au fost cronometrate în varianta clasică: organizatorii au notat cu pixul pe foaie ora şi minutul plecării, respectiv sosirii fiecărei maşini.
Finish, la Cetate
După ce au parcurs, în două zile, 400 de kilometri, şoferii maşinilor istorice au ajuns, sâmbătă seară, la punctul final, în Cetatea Oradea. Mulţi dintre ei au mărturisit că ultima etapă, care s-a desfăşurat inclusiv pe drumul pitoresc care leagă Roşia de Damiş, cu multe suişuri şi curbe strânse, a fost dificilă pentru bătrânele lor maşini. Câştigătorii nu au fost încă anunţaţi.
Aflat la a 19-a ediţie, Raliul Carpaţi Retro este organizat de Retromobil Club România. În fiecare an, concursul are loc în alt judeţ, iar acum, în premieră, s-a decis să aibă loc în Bihor.
Competiţia nu este una de viteză. Participanţii trebuie să respecte regulile de circulaţie şi restricţiile de pe şoselele pe care le străbat.
Cea mai veche maşină înscrisă în raliu a fost un Peugeot 201 din 1929, care aparţine orădeanului Adrian Farcaş, un împătimit al maşinilor de epocă. De asemenea, au mai fost înscrise în raliu un Buick Riviera din 1972, un Triumph Spitfire din 1976, un Merlin Campell din 1979, precum şi două autoturisme Dacia, unul din 1978, iar celălalt din 1982.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.