Hoţie ca-n filme la Oradea, unde un tânăr de 25 de ani a fost arestat pentru 30 de zile de Judecătoria Oradea, pentru complicitate la furt între membrii de familie şi tâlhărie calificată, după ce a convins un minor de 17 ani să fure din seiful familiei, promiţându-i o parte din pradă, dar a păstrat toţi banii pentru el şi l-a şi ameninţat pe adolescent.
Povestea a fost făcută publică, miercuri, printr-un comunicat, de Poliţia Bihor. "În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii orădeni îl bănuiesc pe acesta că sâmbătă, 3 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, în urma unei înţelegeri prealabile cu un tânăr de 17 ani, din Oradea, minorul ar fi sustras o sumă de bani dintr-un seif aflat în locuinţa propriei familii, în care şi acesta domicilia. Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la domiciliul orădeanului de 25 de ani, unde, în jurul orei 02.30 - 03.00, în urma unor neînţelegeri cu privire la modul de împărţire a banilor sustraşi anterior, bărbatul de 25 de ani este bănuit că l-ar fi ameninţat pe tânărul de 17 ani cu acte de violenţă, pentru a păstra pentru sine întreaga sumă de bani sustrasă, prejudiciul total urmând a fi stabilit", arată comunicatul.
BIHOREANUL a aflat că individul de 25 de ani se numeşte Kerezsi Bela Angelo. Sursele ziarului spun că adolescentul de 17 ani locuieşte cu bunicii, părinţii fiind plecaţi în străinătate. Kerezsi l-ar fi învăţat pe minor cum să spargă seiful şi cum să fure banii, promiţându-i în schimb că îi va da o parte din ei.
Adolescentul s-a "executat", numai că, pe când să împartă suma, Kerezsi nu a mai fost de acord să-i dea şi lui din bani, trecând la ameninţări. Victima a mers să reclame tâlhăria la Poliţie, recunoscând, într-un final, tot ce s-a întâmplat. Sursele BIHOREANULUI spun că s-au furat nu mai puţin de 150.000 euro, sumă care nu a fost găsită.
Kerezsi Bela Angelo a fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, iar marţi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul adresându-se instanţei cu propunere de arestare preventivă. "Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului şi a emis pe numele orădeanului de 25 de ani un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile", scrie comunicatul Poliţiei.
La rândul său, adolescentul de 17 ani este cercetat în stare de libertate, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de furt între membrii de familie.
"Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză şi în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat", a mai comunicat Poliţia Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.