Magnaţii bihoreni Ioan şi Viorel Micula au pus poprire pe conturile ROMATSA, instituţia care dirijează traficul aerian deasupra României. Cei doi vor să recupereze astfel, o datorie mai veche de 82 de milioane de euro, anunţă Digi24.ro, specificând că poprirea s-a pus în 9 septembrie.
Conform sursei citate, prin măsura luată, banii nu mai intră în conturile ROMATSA. Este vorba despre sumele pe care le plătesc companiile aeriene pentru ca avioanele lor să tranziteze spaţiul aerian românesc sau să decoleze, respectiv să aterizeze pe aeroporturile din România.
Cum se ştie, în 2013, oamenii de afaceri au câştigat la Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor privind Investiţiile de la Washington procesul intentat statului român din cauza suprimării înlesnirilor fiscale pentru grupul European Food, iar anul trecut l-au forţat să le achite despăgubirile de 250 milioane dolari sechestrându-i acţiunile la Petrom.
Într-o intervenţie la Digi 24, omul de afaceri Viorel Micula a explicat că a încercat să recupereze datoria în repetate rânduri de-a lungul timpului. "Noi am făcut nişte investiţii în zone defavorizate, am creat peste 12.000 de locuri de muncă, vă imaginaţi, am investit sute de milioane de euro, care nu erau numai banii noştri, erau bani împrumutaţi din bănci sau parteneri de afaceri, investitori...", a explicat Viorel Micula.
El a spus că, împreună cu fratele său, Ioan Micula, a făcut investiţile bazându-se pe ajutorul Guvernului, dar între timp guvernul a anulat aceste facilităţi.
Întrebat la cât se ridică exact datoria pe care ar avea-o de recuperat de la stat, Viorel Micula a specificat că, în total, "aceste pagube sunt în jur de 200 de milioane de euro", susţinând că, în total, "pagbele noastre au fost peste un miliard de dolari".
Tot la întrebări, Viorel Micula a specificat că îi pare rău pentru că ROMATSA s-a ales cu conturile blocate şi a arătat că nu a urmărit efectiv blocarea conturilor acestei instituţii. "Ştiu că aceşti avocaţi ai noştri continuă să recupereze aceşti bani", a spus el, afirmând că reprezentanţii lor acţionează în baza hotărârii date de Curtea de arbitraj internaţional de la Washington.
Conform liderului de sindicat de la ROMATSA, compania de control aerian este o victimă colaterală între fraţii Micula şi statul român. Pentru a-şi recupera banii, Ioan şi Viorel Micula s-au îndreptat către companiile de stat pentru a recupera banii.
Reprezentanţii ROMATSA spun că au trimis oameni la Bruxelles pentru a contesta această blocare a banilor, întrucât regia funcţionează doar cu banii pe care îi are în conturile din România.
Citiţi pe această temă articolele:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.