Noul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupie – Structurala Teritorială Oradea este procuroarea Felicia Popovici, în vârstă de 36 de ani, care lucrează la DNA din 2015. Conducerea centrală a luat decizia de a nu prelungi delegarea procurorului Adrian Muntean, care luase locul, în urmă cu un an, lui Ciprian Man, transferat o vreme la Bucureşti.
Prin ordin al şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, din 30 martie 2018 s-a dispus delegarea, pe o perioadă de şase luni, a procuroarei Felicia Popovici la conducerea Serviciului Teritorial Oradea, anunţă ziarul Adevărul.
Activitate controlată
Numirea în funcţie a lui Popovici vine la scurt timp după controlul demarat de către structura centrală la DNA Oradea. Chiar dacă rezultatele acestuia nu au fost făcute publice, cert este că mandatul procurorului Muntean nu a mai fost prelungit.
Adrian Muntean (37 de ani) activează în cadrul DNA Oradea din anul 2011, el fiind cel care a instrumentat, printre altele, dosarul baronului Alexandru Kiss, dosar aflat pe rolul Tribunalului Bihor, şi pe cel al fostului şef al CNADNR, Dorin Debuceanu, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi fals.
În urmă cu un an, procurorul Adrian Muntean fusese delegat la şefia DNA Oradea, pentru şase luni, preluând funcţia de la Ciprian Man, cel care fusese cel mai tânăr şef al unei structuri locale DNA. Ajuns în centrul unor scandaluri cu impact mediatic, declanşate de cei pe care i-a inculpat, Man a fost "extras" din mediul local şi mutat provizoriu la Bucureşti, de unde s-a întors în octombrie 2017 ca simplu procuror.
În luna septembrie, mandatul lui Muntean a fost prelungit cu încă şase luni, perioadă care a expirat la finele acestei luni. „După cum arată bilanţul pe 2017, sub conducerea lui Muntean rezultatele procurorilor orădeni au fost printre cele mai slabe”, scrie Adevărul.
În scădere
O analiză recentă a BIHOREANULUI, care a comparat rapoartele din ultimii patru ani, arată că în 2017 la nivelul DNA Oradea a scăzut semnificativ atât numărul anchetelor, cât şi al dosarelor trimise în judecată.
De exemplu, anul trecut, procurorii orădeni au trimis în judecată doar 8 dosare finalizate prin rechizitorii şi 2 prin acorduri de recunoaştere a vinovăţiei încheiate cu persoanele cercetate, numărul total al inculpaţilor fiind de 25. Spre comparaţie, în 2016 DNA Oradea a finalizat 14 rechizitorii cu 44 de inculpaţi, din care pentru 13 obţinuse şi mandate de arestare preventivă.
Pe de altă parte, DNA Oradea a contabilizat anul trecut 4 hotărâri de achitare definitive, date în favoarea a 7 inculpaţi, după ce în prima instanţă 6 dintre aceştia fuseseră condamnaţi.
"Naşa" lui Paprika
Absolventă a Facultăţii de Drept din Oradea, a Institutului Naţional al Magistraturii, şi procuror din anul 2009, noua şefă a DNA Oradea este cea care a obţinut arestarea lui Iuliu Kiss, alias Paprika, în 2012, pe vremea când era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. După cum se ştie, interlopul Paprika a provocat un accident rutier care a dus la moartea tinerei Adriana Jurcan şi rănirea gravă a altor două fete, sora geamănă a Adrianei şi verişoara lor, fiind condamnat la 5 ani de închisoare.
Ajunsă la DNA Oradea, în 2015, Felicia Popovici a instrumentat dosarele medicilor de la Serviciul de Expertiză Medicală din Casa Judeţeană de Pensii, preluate de la Parchetul Bihor, trimiţându-i în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Până acum, medicul Ovidiu Pleşa a fost condamnat, definitiv, la 3 ani de închisoare cu executare, iar doctoriţa Anca Grigorescu a primit, în primă instanţă, 2 ani de închisore cu executare, urmând ca sentinţa finală să o dea magistraţii Curţii de Apel Oradea.
Şefa şefilor
Alte dosare instrumentate de către procuroarea Popovici sunt cel al lui Leontin Ţârle, fostul director al Casei de Pensii, acuzat de corupţie, într-un dosar derivat din cel al subordonaţilor săi, şi cel al lui Ovidiu Dăescu, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pus sub învinuire pentru fraudarea unor fonduri europene.
Rămâne de văzut cum va reuşi noua şefă a DNA Oradea să dinamizeze activitatea instituţiei, într-o perioadă potrivnică din punct de vedere politic şi mediatic, şi într-o situaţie uşor incomodă, în care e pusă să coordoneze doi foşti superiori, ambii cu personalităţi puternice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.