URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Aprilie 2020, 16:46

Dr. Carp: Niciun medic nu are Covid-19 în Bihor. A fost confirmată doar o infirmieră a Spitalului Felix, închis, care s-ar fi îmbolnăvit din familie!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor din Bihor cu subordonare locală pe perioada stării de urgenţă, a oferit BIHOREANULUI precizări după ce Grupul de Comunicare Strategică a informat duminică despre existenţa a două cadre medicale din Bihor care ar fi infectate cu Covid-19. Potrivit acestuia, este vorba despre un singur caz, al unei infirmiere de la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, dar a cărei contaminare nu are nicio legătură cu activitatea spitalicească, mai ales că această unitate a fost închisă, iar depistarea angajatei a avut loc după închiderea unităţii.

Spital închis, infectată afară

„În prezent, există o singură persoană infectată angajată în sistemul sanitar din Bihor, la Spitalul de Recuperare din Felix. Acest spital este subordonat Ministerului Sănătăţii şi nu face parte din cele implicate în combaterea pandemiei. A fost închis pe 25 martie, doar secţia exterioară din Băile 1 Mai a rămas deschisă, fiind transformată în centru de carantină”, a explicat dr. Carp.

Potrivit acestuia, pe data de 5 aprilie a fost depistată Covid pozitivă o infirmieră al cărei soţ se întorsese din străinătate.  

Pe de altă parte, o asistentă din acelaşi spital ar fi avut simptome similare cu cele ale persoanelor infectate cu coronavirus, dar a fost testată, iar rezultatul a fost negativ.

Tot în ce priveşte Spitalul de Recuperare din Felix, mama unui psiholog angajat al acestei unităţi a fost confirmată cu Covid, dar nici acest angajat nu a mai trecut prin spital după data de 25 martie.

Vor fi testaţi

„La această oră nu avem în Bihor niciun medic cu coronavirus, iar angajata Spitalului de Recuperare din Băile Felix nu a activat nicio clipă într-un spital în care să fie persoane suspecte ori confirmate cu coronavirus. Depistarea ei cu Covid nu are nicio legătură cu activitatea spitalicească”, a precizat dr. Gheorghe Carp.

Coordonatorul spitalelor din Bihor a afirmat că „nu este exclus ca pe viitor să avem medici şi asistente infectate”, dar acest lucru va fi anunţat transparent.

„Nu este cazul ca opinia publică să fie panicată din cauza unei informaţii incomplete, care lasă să se înţeleagă, în mod greşit, că două cadre medico-sanitare s-ar fi infectat în timpul activităţii profesionale”, a mai spus dr. Carp.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON