Un grup de 7 romi, între care şi un minor în vârstă de 17 ani, din Beiuş, Finiş şi Lunca, întorşi în ţară săptămâna trecută, au fost puşi sub urmărire penală, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, după ce s-a descoperit că au minţit la frontieră, pretinzând că vin din Austria, cu toate că fuseseră în Franţa, pentru a nu fi introduşi în carantină.
Informaţia a fost făcută publică, miercuri, printr-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
"Vă informăm că astăzi s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş dosarul penal privind 7 persoane de sex masculin (6 majori şi 1 minor), care locuiesc în municipiul Beiuş şi în comune apropiate, sub aspectul comiterii a 7 infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor și 7 infracţiuni de fals în declarații", se precizează în informare.
Din datele transmise, grupul a intrat în România pe 27 martie, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac (jud. Arad) cu acelaşi autoturism, condus de către unul dintre bărbaţi, toţi declarând în fals în fața organelor de control că se întorc în țară din Austria (zona galbenă), cu toate că se întorceau din Franța (zona roșie), cu scopul de a nu intra în carantină, ci în izolare la domiciliu.
"Neintrând în carantină, deși au revenit din țări care sunt declarate zone roșii în contextul pandemiei COVID 19, aceste persoane au creat astfel un context favorabil răspândirii unei boli infectocontagioase", au transmis procurorii.
Potrivit noilor reglementări, falsul în declaraţii, atunci când se ascunde riscul privind infectarea cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
În cazul infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă nu a avut ca urmare răspândirea unei boli, pedeapsa este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani, în caz contrar pedeapsa fiind cuprinsă între 1 şi 5 ani.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.