Prins în flagrant, joi, în timp ce lua şpagă de la studenţi, prodecanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, doctorul Constantin Romanul, a fost dus pe o targă specială de medicii SMURD în sala de judecată a Tribunalului Bihor, unde se dezbate arestarea lui.
Romanul a fost internat joi seară la Spitalul Judeţean, după ce i s-a făcut rău în arestul Poliţiei. Medicul suferă de diabet şi are un by-pass coronarian, iar după ce şedinţa de judecată se va încheia, se va întoarce la spital.
Potrivit apărătorului său, avocatul Răzvan Doseanu, o comisie formată din şapte medici ai Spitalului Judeţean a stabilit că Romanul poate participa la proces însoţit de doctori, iar ulterior trebuie să revină la secţia de Cardiologie, deoarece starea sa de sănătate nu-i permite externarea.
Medicul a fost introdus în sala de judecată de angajaţii SMURD pe o targă adaptabilă în scaun cu rotile, în timpul desfăşurării procesului inculpatul stând în şezut.
Avocatul Doseanu a mai declarat jurnaliştilor că, în faţa anchetatorilor, Romanul a recunoscut că a luat 400 de euro de la cele două studente mediciniste. Însă, a susţinut prodecanul, tinerele i-ar fi dat banii de bună-voie, fără ca el să le condiţioneze examinarea de vreo sumă de bani.
UPDATE: "Bolile l-au salvat: Prodecanul de la Medicină a fost arestat la domiciliu"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.