URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum îl cunosc pe Ilie Bolojan, acesta nu va trece peste angajamentul de a-l susține pe Crin Antonescu la prezidențiale, dacă nimic nu se schimbă la nivelul coaliției PSD-PNL-UDMR. Omul care l-a luat ca model politic, printre alții, pe Iuliu Maniu încă mai crede în puterea cuvântului dat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu o viteză amețitoare, așa-zișii „suveraniști” și „anti-globaliști” transformă globul într-o bombă gata să explodeze. Am văzut, acasă, ce s-a găsit la adepții lui Călin Georgescu, „patrioți” care propovăduiesc „pacea” și austeritatea „dacă”: un arsenal de arme de asalt și explozibili, bani în podele, înregistrări că au cerut fonduri unor afaceriști din afara țării promițându-le aurul din pământul acesteia, legături cu Ambasada Rusiei, documente ce atestă că iau lumină de la Moscova, poze cu criminali de război.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Februarie 2020, 11:11

Cod PORTOCALIU de vânt și viscol inclusiv în Bihor!

Cod PORTOCALIU de vânt și viscol inclusiv în Bihor! foto generic, Europa FM
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zona montană a Bihorului se va afla, începând de luni, sub cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă. Şi zona joasă a judeţului este vizată de avertizări de tip cod galben pentru aceleaşi fenomene, dar de mai mică intensitate.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, codul portocaliu va fi valabil începând de luni de la ora 18, până marţi, 11 februarie, la ora 20, fiind vizate zona înaltă de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor.

"În intervalul menţionat în zona înaltă de munte a judeţului Bihor vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de peste 90...120 km/h şi temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 m", arată un comunicat al ANM.

Şi restul judeţului este vizat de avertizări de tip cod galben pentru aceleaşi fenomene. Potrivit unei alerte de tip nowcasting, până luni la ora 14, zona joasă se va confrunta cu intensificări ale vântului cu viteze care vor atinge la rafală 55-70 km/h, iar zona montană cu intensificări ce pot ajunge la 70-100 km/h.

De asemenea, din seara de marţi, după ora 20, şi până miercuri seară, la aceeaşi oră, zona montană a Bihorului va intra sub cod galben, cu vreme puţin mai domolită. "În zona înaltă de munte, vântul va prezenta intensificări cu rafale ce vor depăşi 80...100 km/h, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii", arată ANM.


Sfaturile pompierilor

În aceste condiții, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor recomandă bihorenilor să evite deplasările pe durata manifestării vântului puternic şi să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care le asigură protecţia.

În situaţia în care sunteţi surprinşi în zone deschise, trebuie să vă îndepărtaţi rapid de zona în care se manifestă fenomenele avertizate şi să identificaţi un spaţiu care garantează protecţia.

Pentru  limitarea  posibilelor  pagube  generate  de  vântul  puternic, parcarea  autovehiculelor  se  va  realiza  în  zone  ferite,  la  distanţă sigură  faţă  de  copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate.

„Nu în ultimul rând, recomandăm cetăţenilor să anunţe imediat autorităţile, prin numărul 112, dacă au informaţii despre persoane care se află în pericol sau alte situaţii care pot afecta negativ comunităţile. Subliniem importanţa respectării măsurilor care asigură protecţia vieţii şi a bunurilor populaţiei, reamintindu-vă totodată, faptul că, în judeţul Bihor, în data de 05 februarie a.c., pompierii militari au desfăşurat peste 30 de misiuni de înlăturare a efectelor vijeliei şi de gestionare a situaţiilor care puneau în pericol cetăţenii şi bunurile acestora, acoperişurile unor clădiri fiind deteriorate şi mai multe autovehicule avariate de copacii doborâţi de vântul puternic sau de elemente constructive din structura acoperişurilor ori a construcţiilor afectate de fenomenele meteorologice periculoase”, arată ISU.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5791 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON