Autorul atacului comis marţi seară asupra unui taximetrist de la firma Fulger a fost prins miercuri dimineaţă. Este vorba despre un tânăr care a împlinit, luni, 19 ani, şi care provine din judeţul Prahova.
Potrivit comisarului Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, tânărul a fost capturat în Hidişelu de Jos, în pădure, în zona cunoscută drept Balta Moţului, în jurul orei 7.30, după ce poliţiştii bihoreni au periat şi scotocit toată noaptea zeci de kilometri.
Taximetristul a fost rănit în zona umărului, din fericire nu grav, astfel că nu a rămas internat în spital. De altfel, el este audiat miercuri dimineaţă de poliţişti.
Citiți detalii în articolul Poliția Bihor: Atacatorul a vrut să fure mașina taximetristului!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.