Judecătorul de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor care, miercuri, a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul omului de afaceri Beneamin Rus şi a vicepreşedintelui Consiliului judeţean Bihor, Alexandru Kiss, le-a impus celor doi şi anumite restricţii, printre care şi unele legate de profesiile şi funcţiile deţinute de cei doi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Bihor, judecătorul Cristian Monenci, încheierea de arestare a impus restricţii ce vizează calităţile, profesiile sau funcţiile pe care cei doi inculpaţi le-au deţinut în momentul în care au comis faptele. "Beneamin Rus nu mai are voie să deţină calitatea de administrator, dar nici să desfăşoare vreo activitate în cadrul grupului de firme pe care îl deţine", a spus judecătorul.
Măsuri similare s-au decis şi pentru Alexandru Kiss. Consilier judeţean şi vicepreşedinte al CJ Bihor, acesta nu mai are dreptul să deţină vreo funcţie ori să desfăşoare vreo activitate în cadrul instituţiei.
Dispoziţiile sunt valabile pentru 60 de zile, adică pentru perioada în care Rus şi Kiss au fost puşi sub control judiciar, însă va intra în vigoare doar dacă încheierea de arestare va fi menţinută şi de Curtea de Apel Oradea. Asta, întrucât verdictul a fost contestat de procurorii DNA Oradea, cei care propuseseră arestarea celor doi pentru 30 de zile.
În cazul în care soluţia Tribunalului va fi menţinută, Alexandru Kiss ar putea fi revocat din funcţia de vicepreşedinte, iar mandatul său de consilier judeţean ar putea fi suspendat.
Alexandru Kiss şi Beneamin Rus au fost reţinuţi, marţi, într-un dosar în care liderul UDMR Bihor este acuzat că ar fi realizat venituri necuvenite de peste 4,3 milioane euro după ce ar fi intervenit ca firmele Keviep şi Selina să beneficieze de contracte publice, dar şi pentru ca o societate, nenominalizată încă, să furnizeze cărbune la suprapreţ CET-ului orădean.
Alexandru Kiss a fost inculpat pentru spălare a banilor, în formă continuată (4 infracţiuni); abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; luare de mită şi trafic de influenţă, în formă continuată.
La rândul său, Beneamin Rus, administratorul grupului Selina, e acuzat de săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor în formă continuată (2 infracţiuni) şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Miercuri seară, judecătorul de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurorii DNA Oradea pe numele celor doi, dispunând o măsură mai blândă, cea a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, încheierea de arestare fiind contestată imediat de procurorii DNA.
Citiţi pe aceeaşi temă articolele:
VIP-uri în dubă: Alexandru Kiss şi Beni Rus au fost duşi la arestare încătuşaţi
DNA acuză: Alexandru Kiss, şpăgi de peste 4 milioane euro, inclusiv pe seama CET-ului orădean
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.