URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Octombrie 2017, 15:42

Autostrada Transilvania în Bihor, condiţionată de… protecţia popândăilor!

Visaţi cumva la autostradă în viaţa asta? Visaţi în continuare! Lucrările în Bihor au şanse puţine să pornească în viitorul apropiat şi ca urmare a faptului că, în zona Fegernic, există o populaţie de popândăi, pentru protecţia cărora trebuie luate măsuri suplimentare de construcţie la autostradă.

Să protejăm popândăii

Digi24.ro scrie, joi, că realizarea autostrăzii va trebui făcută cu respectarea câtorva condiţii de mediu pentru protecţia speciei Spermophilus Citellus, cunoscut în limbaj popular drept popândău.

Potrivit sursei citate, care indică studii de mediu, popândăii, al căror număr ar varia între 100 și 500 (!), se găsesc în zona "Pajiştea Fegernic", site Natura 2000. Astfel, populaţia de popândău din cadrul sitului Natura 2000 "Pajiştea Fegernic" reprezintă între 0,28% şi 1,19%, spun specialiştii de mediu, arată Digi24.ro.

O firmă de consultanţă pe probleme de mediu informează într-o notă că aceştia sunt animale cunoscute pentru "comportamentul timid". Existenţa zgomotelor şi vibraţiilor provocate de maşini vor pune în pericol populaţia de popândăi spune Consiliul Judeţean Bihor care, într-un aviz dat proiectului, cere implementarea unor măsuri de protecţie. Dar tot autorităţile recunosc că autostrada nu este singura problemă a popândăilor. În zonă s-au înmulţit mormanele de gunoaie care atrag câinii şi pisicile, duşmani ai popândăilor.

"Pentru reducerea intensităţii impactului, este absolut necesară realizarea unui rambleu cu păstrarea unei deschideri de minim cinci metri de tipul unui podeţ cu prescripţii de gestiune suplimentare conform soluţiei B propuse, precum şi amplasarea de bariere anti zgomot şi anti vibraţii (panouri anti zgomot şi anti-vibraţii) pe tronsonul de autostradă care traversează situl Natura 2000 "Pajiştea Fegernic", luându-se în considerare şi un buffer de 100 de metri în proximitatea limitelor în care autostrada intersectează situl Natura 2000", cer autorităţile locale într-un document adresat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În total, au fost analizate 5 variante de protecţie a popândăilor, însă autoritățile s-au oprit la cea descrisă.

Măsurile de protecţia sunt draconice. Se va amplasa plasă rabitz pe 4 kilometri care să împiedice intrarea popândăilor pe autostradă, iar cosirile se vor face târziu, astfel încât animalele să se poată ascunde în materialul vegetal şi să se hrănească.

Ecoductul prin care popândăii vor traversa autostrada va trebui iluminat discret cu leduri alimentate solar, astfel încât să fie văzut de animale. "Iluminarea difuză (cu ajutorul ledurilor de intensitate redusă, alimentate de la panouri solare) a deschiderii (podeţului) dintre latura estică şi cea vestică a sitului, permiţând utilizarea acesteia ca ecoduct pentru această specie", propune firma de mediu, conform Digi24.ro.

UPDATE: Consiliul Judeţean invocă reglementările legale

Printr-o precizare trimisă presei, vineri, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Consiliul Județean Bihor spune că avizul nr. 077/06.06.2017 privitor la Proiectul ”Autostrada Brașov-Borș, sector Ogra-Borș” a fost acordat condiționat fiiindcă s-ar fi respectat astfel "întru-totul reglementările europene privind protecția mediului înconjurător și legislația națională din domeniu".

"Condițiile enumerate în Aviz atrag atenția asupra necesității respectării legislației în vigoare, și nici într-un caz nu trebuie considerate un impediment în calea construcției tronsonului ce traversează județul Bihor, instituția Consiliului Județean Bihor considerând prioritar (!) construcția acestui proiect", arată informarea semnată de Adrian Simon.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
fantastic !!!
Popor de tampiti putem fi ! Pe cand vom devia o autostrada pentru a proteja ...tantari...
Postat 20 Octombrie 2017, 13:16 de titel
titlu bombastic
Mai ceva ca la antene, suna titlul.. La cate smecherii, manarii si furturi a vazut autostrada Transilvania, masurile de protectie a popandailor sunt floare la ureche. Articol ambiguu, de atatat si provocat prostimea.
Postat 20 Octombrie 2017, 09:33 de User anonimizat
RE: titlu bombastic
Din păcate nu e nimic bombastic, citeşte avizul ataşat la articol, pe care tocmai l-am primit de la Consiliul Judeţean, şi vei vedea că situaţia stă fix aşa cum a fost prezentată de Digi.
Postat 20 Octombrie 2017, 13:06 de Florin Ciucas
pisu
mergeti domne in zona sannicolau , cefa si va dam 5000 de popandai 5000 sa va ajunga luavar dreacu de cartite ca numa bete n roate stiti ppopandai flori vanturei tara de cacat
Postat 19 Octombrie 2017, 23:52 de Rumanu
?!
Bine că popândăii trebuie protejați, dar copiii nenăscuți ba. Tare tâmpită-i lumea asta, măi...
Postat 19 Octombrie 2017, 23:39 de Shogun
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON