Cea mai scumpă componentă a noii centrale pe gaz, turbina produsă de General Electric în Germania şi testată în Ungaria, a ajuns vineri la Oradea. Echipamentul, în valoare de 18,8 milioane euro, reprezintă 30% din valoarea noii centrale, funcţionează pe principiul unui motor de avion şi este unic în România.
Muncitorii firmei SCT Italia, împreună reprezentanţii producătorului, au început montarea încă de dimineaţă pe fundaţia turnată de angajaţii Elasaco în curtea CET.
„Poziţionarea turbinei pe fundaţie este o operaţiune migăloasă. Echipamentul trebuie fixat în buloanele deja montate, iar toleranţele admise sunt de ordinul milimetrilor”, a explicat BIHOREANULUI inginerul Cătălin Ifrim, manager de proiect din partea Elsaco.
Pentru a evita orice eroare, în cadrul procedurilor de verificare, constructorii au reluat măsurătorile de nu mai puţin de 17 ori.
Turbina pe gaz a fost amplasată pe fundaţia construită între generatorul electric, deja poziţionat, şi cazanul recuperator al aburului, montat şi el, fapt pentru care operaţiunea este cu atât mai dificilă. Ulterior, după fixarea echipamentului, acesta va fi dotat cu instalaţiile auxiliare de ulei, de răcire şi altele, aduse deja cu un troliu în curtea Electrocentrale.
După montarea instalaţiilor auxiliare, în jurul turbinei va fi ridicată o clădire menită să o protejeze. Potrivit inginerului Ifrim, echipamentul era programat să ajungă ajungă la Oradea abia pe 19 mai, iar faptul că a sosit cu 4 zile mai repede va ajuta la recuperarea în parte a întârzierii de două săptămâni faţă de grafic a construcţiei noii centrale.
Până în prezent staţia de pompare este finalizată în proporţie de 80%, clădirea fiind deja închisă cu panouri, staţia electrică este realizată în proporţie de 30%, iar angajaţii Construcţii Bihor au început lucrările la fundaţia viitorului cazan de apă fierbinte.
Livrată la cheie, noua centrală pe gaz a municipalitatăţii orădene va avea o putere instalată de 45 MW electric. Aceasta va fi dotată cu recuperator de căldură de minim 43 MW termic, acumulator de căldură de minim 8.500 mc, două cazane de apă fierbinte (CAF), plus instalaţii auxiliare, de la sistemul de alimentare cu gaze naturale până la instalaţiile de tratare chimică a apei din cazane.
Construcţia noului CET pe gaz face parte dintr-un proiect european în valoare totală de 77,7 milioane euro, finanţat prin fondurile structurale al Programului Operaţional Sectorial Mediu. Proiectul cuprinde inclusiv reabilitarea a 17,5 kilometri de reţea din magistralele 1 şi 3 care traversează oraşul prin Bulevardul Dacia şi strada Traian Lalescu, lucrări realizate de o asociere de firme reprezentată de Construcţii Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.