URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Mai 2015, 18:46

Orădeni în stradă pentru salvarea pădurilor: "Nu ne tăiaţi viitorul" (FOTO)

Orădeni în stradă pentru salvarea pădurilor: 'Nu ne tăiaţi viitorul' (FOTO) Orădeni în stradă pentru salvarea pădurilor: "Nu ne tăiaţi viitorul"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din cei 2100 de participanţi asumaţi pe Facebook, nici o zecime nu s-au strâns sâmbătă la protestul organizat pe Corso, pentru tăierile ilegale de arbori. Un număr de 130 de orădeni au ieşit în stradă pentru a manifesta pentru salvarea pădurilor.

Manifestarea s-a derulat în zona grupului statuar al poeţilor maghiari. Iniţiată de tânărul orădean Ovidiu Drobotă, acţiunea a reunit şi feţe cunoscute, precum biologul Ana Marosy, cât şi protestatari mai vechi, cum ar fi cei pentru interzicerea exploatărilor cu cianuri la Roşia Montană sau chiar participanţi la mitingul împotriva eutanasierii câinilor, petrecut cu câteva ore înainte.

"Se pare că doar atâţia orădeni cu spirit civic avem", a spus un participant cam dezamăgit de prezenţă, în vreme ce o tânără, trecând prin zonă, i s-a adresat unui protestatar: "Respect maxim pentru voi!".

Totuşi, înarmaţi cu steaguri şi cu pancarte, protestatarii au strigat, uneori mai timizi, mesaje împotriva exploatărilor lemnoase. "Când pădurea va-nverzi, România va-nflori", "Azi protestăm, măşti să nu purtăm", "Apa, spirit şi natură, nu tăiem fără măsură", "România nu uita, pădurea e-n grija ta" - au fost câteva dintre sloganuri.

Inedit a fost momentul în care, văzându-i pe protestatari că tac, un copil care ţinea în mâini un banner pe care scria "Nu ne tăiaţi viitorul", a început să strige acelaşi mesaj, determinându-i pe adulţi să îl urmeze.

Protestul s-a încheiat după aproximativ oră. În esenţă, participanţii au revendicat adoptarea de urgenţă a noului Cod Slvic, controale amănunţite la firmele de exploatare a lemnului, anchetarea penală a celor care au defrişat masiv pădurile din România în ultimii 25 de ani şi stoparea tăierilor ileale de păduri printr-o aplicare reală a legii şi prin îmbunătăţirea programului "Radarul pădurilor", dar şi respingerea amendamentelor dorite de firma austriacă Holzindustrie Schweighofer la Codul Silvic.

Protestele vin în contextul în care, la începutul săptămânii, Senatul a respins solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului Silvic care prevede, între altele, eliminarea posibilităţii ca o firmă sau un grup de firme să deţină monopolul exploatării şi procesării masei lemnoase din România. Organizaţia de mediu Environmental Investigation Agency (EIA) a dat publicităţii o filmare care prezintă conducerea companiei austriece Holzindustrie Schweighofer România, cel mai mare procesator de masă lemnoasă din ţară, acceptând cu bună ştiinţă şi recompensând lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON