URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Octombrie 2019, 22:10

Ministrul Cuc, vizită de adio pe mini-autostrada din Bihor, ca să demonstreze că „şantierele duduie” (FOTO / VIDEO)

Aflat la capătul celui de-al patrulea mandat la şefia Ministerului Transporturilor, Răzvan Cuc a făcut o ultimă vizită pe şantierul subsecţiunii 3C3 al Autostrăzii Transilvania, de care a spus că se simte "legat sufleteşte". El a declarat, nici mai mult, nici mai puţin decât că este "un lucru extraordinar de pozitiv" faptul că "am terminat înaintea ungurilor" porţiunea de autostradă din apropierea frontierei.

"Scriem istorie"

Pentru a patra oară în acest an, Răzvan Cuc a vizitat marţi şantierul subsecţiunii 3C3 Biharea - Borş, de doar 5,35 kilometri lungime, a Autostrăzii Transilvania, lăudând prestaţia asocierii de firme Trameco Bihor - Vahostav SK (Slovacia) - East Water Drillings (Bucureşti), care săptămâna trecută a trecut la asfaltare.

Însoţit de şeful PSD Bihor, Ioan Mang, de prefectul Ioan Mihaiu şi, bineînţeles, de Beniamin Rus, proprietarul grupului de firme Selina, din care face parte Trameco, Cuc a afirmat că "autostrada Transilvania prinde viaţă", deşi aceasta trebuia finalizată pe toată lungimea de 415 km între Borş şi Braşov încă de acum 11 ani.

Motivul bucuriei ministrului? Constructorii vor termina înaintea vecinilor maghiari porţiunea din apropierea frontierei:  "S-au turnat pe acest tronson aproape 4 kilometri de asfalt pe ambele sensuri. Eu aş spune că putem spune că aici scriem istorie. Toată lumea spunea că Ungaria va fi gata cu autostrada şi România nu va avea capacitatea să preia traficul. Iată o mare surpriză: România este gata cu autostrada, în proporţie de 65% stadiul fizic este finalizat, mai avem foarte puţin şi terminăm lucrarea, şi am terminat noi înaintea ungurilor, şi este un lucru, aş spune eu, extraordinar de pozitiv".

De notat, însă, că în Ungaria s-au făcut, în doar un an şi jumătate, peste 23 kilometri de autostradă, iar primii 4,5 kilometri din autostrada M4, care se va uni cu cei doar 5,35 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Borş şi Biharea, au fost inauguraţi încă în decembrie 2018.

De asemenea, Cuc a "uitat" şi că ciotul de autostradă dintre cele două comune nu are nicio relevanţă atâta timp cât pe celelalte tronsoane ale Autostrăzii Transilvania, inclusiv din Bihor, lucrările nu doar că nu înaintează, ci nici măcar nu au reînceput după abandonarea lor cu un deceniu în urmă.

"Baronilor asfaltului" sunt "oameni serioşi"

Răzvan Cuc a pus "reuşita" istorică potrivit căreia "România este gata cu autostrada" pe cei 5,35 kilometri dintre Borş şi Biharea pe seama faptului că execuţia ar face-o o firmă românească, deşi în realitate în lucrare este implicată şi o firmă străină. De altfel, el a lăudat constructorii autohtoni, chiar dacă ei au fost supranumiţi "baronii asfaltului".

"De remarcat este următorul lucru: dacă în 2011-2012 se pornise aşa o furie împotriva firmelor româneşti şi erau declaraţi anumiţi antreprenori ca baroni ai asfaltului de către anumite persoane, iată că aceşti baroni, cum au fost declaraţi, construiesc autostrăzi în România", a spus ministrul PSD-ist, amintind în context nu doar numele lui Beniamin Rus, ci şi pe cel al "regelui asfaltului", Dorin Umbrărescu, şi descriindu-i ca fiind "oameni serioşi care au trecut prin vicisitudinile istoriei".

Despre constructorii străini, Cuc a afirmat, în schimb, că "principala lor preocupare este să facă claimuri (n.r. – să formuleze solicitări de despăgubiri), să nu muncească şi să nu facă calitate".

"Să stea pe şantiere"

Ministrul demis a mai spus că va lucra "până în ultima zi de mandat", chiar dacă "unii funcţionari din Minister mă înjură", explicând că "trebuie să semnăm cât mai multe contracte pentru că vine un Guvern care nu are experienţă în autostrăzi".

El şi-a permis şi să dea sfaturi succesorului său, deşi la această oră numele viitorului ministru nu este cunoscut, spunând că "ar trebui ca cine va prelua acest portofoliu să menţină această presiune asupra constructorilor, dar şi să fie un aliat al constructorilor".

Cuc a afirmat că viitorului ministru îi va preda "un Minister «la cheie», cu multe proiecte, de peste 10 miliarde de euro", şi că "şantierele duduie", deoarece "m-am implicat şi am stat numai pe şantiere". "La Transporturi nu poate exista greaua moştenire, poate exista decât (sic!) incompentenţa celor care vin la guvernare. Atât. Mai mult nu poate fi vorba. Cine vine, să stea pe şantiere. Se lucrează, nu există autostradă pe care să nu se lucreze", a zis ministrul.

Restul e tăcere

Pe de altă parte, întrebat despre alte proiecte de infastructură rutieră de importanţă naţională din judeţ, Răzvan Cuc a vorbit despre şoseaua de centură Ştei, pentru care exista o licitaţie câştigată din 2008, dar care a fost anulată, şi pentru care un nou contract a fost atribuit unui alt constructor în 2017, fără însă ca acesta să fi primit vreodată ordinul de începere a lucrărilor.

În legătură cu acest obiectiv, ministrul PSD-ist a fost mai puţin volubil, dând de ştire doar că viitoarea conducere de la Transporturi va trebui să lanseze... o nouă licitaţie, iar asta fiindcă deja sunt alte preţuri decât la atribuirea contractului.

"A fost o discuţie şi probabil se va rezilia contractul, pentru că a fost un contract care a fost semnat cu mai bine de doi ani în urmă, preţurile ar trebui actualizate şi constructorul nu cred că mai are forţa să termine această lucrare. Contractul trebuie reziliat pe cale amiabilă şi se va licita, bineînţeles după ce se vor actualiza preţurile", a spus Cuc, fără să explice de ce în ultimii peste doi ani lucrările nici măcar nu au fost începute.

"Nu ne dă profitul afară"

Revenind la cei 5,35 km ai subsecţiunii 3C3 ai Autostrăzii Transilvania dintre Borş şi Biharea, patronul grupului Selina, Beniamin Rus, a afirmat că preţul de 134,221 milioane lei plus TVA nu este mare, deci nu câştigul l-a motivat, ci ambiţia de a demonstra că "suntem în stare".

Beniamin Rus, patronul Selina

"Am făcut un efort ca să fim în linie (n.r. – cu constructorii din partea maghiară). În acest moment putem spune că suntem un pic în faţă. Suntem în măsură să putem spune că vom finaliza înainte de sfârşitul anului. S-au folosit cantităţi mari de materiale, circa 1,4 - 1,5 milioane tone la terasamente, sunt cinci poduri... Vizavi de costuri, suntem chiar ieftini. Nu ne dă profitul afară din casă, dar am vrut să demonstrăm că suntem în stare", a spus Rus (foto).

În funcţie de evoluţia meteo, a mai precizat acesta, porţiunea de şosea ar putea fi dată în folosinţă înainte de finalul anului, mai devreme de termenul contractual, care expiră anul viitor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Mai am una, scuze de flood
Cucule, "O, ce vesta minunataaaa". Asta e moda mai nou, tinuta de diplomat cica. Plus toti 3 cu camasile descheiate la gat, ca si cocalarii aia de 2 bani.
Postat 17 Octombrie 2019, 08:02 de poiu
E multi, da prosti Măria Ta
Ma uit la poza aia si ma tot calculez. Oare cumulat, coeficientul de inteligenta ajunge la 80? Ala de personalitate e vai de mama lui. 3 Doamne si toti trei. A venit si ala ca l-a chemat mang ca sa mai ia si ei 2 o poza, "certificat pt posteritate". Ca doar nu a venit pe banii lui. Plus de aia 5.6 km? Atata cat sa nu apara ca nu au facut nimic. Iar Strabag sa faca bine sa citeasca putin prin legile astea de kkt si sa nu renunte la contestatii. Ca porcusorul cucuiat asteapta si el ceva acolo la buzunaras... Barbita lui e un buzunaras in sine. Si ultima, si promit ca ma las de prostii: asa arata aia 3 de frumosi acolo de zici ca te uiti in buda dupa ce ai hranit ratele.
Postat 17 Octombrie 2019, 08:00 de poiu
urmeaza ai vostrii
Nu o sa fie in stare nici sa vopseasca cei 5km.
Postat 16 Octombrie 2019, 08:55 de testtest
Bai cucule.... tata greata pentru tine si sefii tai
Bai cucule grasutule nu ai o jena sa bati atat drum sa te fudulesti cu 5,6km de drum care incepe nicaieri si se termina in buda lui Ianos din Biharia!? Nesimtirea de care da dovada toata hoarda pesedist e gretoasa. tata greata cucule! Cate kurve gravide ai mai angajat in subordinea ministerului pe care il supraveghezi? Ai tu vre-o legatura cu graviditatea lor sau doar te bagi ij seama? Dupa aspect cred ca esti pe linga si nici macar fraier nu esti ci doar te lauzi cu faptele altora ca sa pari si tu barbat dar arati ca kur....! Fa un test de paternitate sa te convingi si du-te, du-te... departe pane te chem eu! Cucu inconjurat de secu,!
Postat 16 Octombrie 2019, 00:32 de scortosul
Panglica
Pai eu zic sa taiem si "pamblica", stimate domnule ministru. Sa fim siguri ca nu o taie ungurii inaintea nostra.
Postat 16 Octombrie 2019, 00:27 de Cetatean_civilizat
Bravo MĂ Cuc, FRAIERe
Mangă FRAIERe, VW nu se mai duce în Turcia. Nu ai capacitatea să-i atragi aici, așa că lasă pe alții.
Postat 15 Octombrie 2019, 23:51 de Sandu1206
sa vorbim despre???
despre partea Maghiara? aia s-au plictisit deja de asteptat si de facut autostrazi au intrat intr-un asa in ritm ca deja se gandesc sa uneasca autostrazile intre ele de la N la S. Suntem in fata lor? cu ce?
Postat 15 Octombrie 2019, 22:51 de Christa
5 km...atata tamtam si laude...
5km e distanta perfecta pentru maratonul prescolarilor, ar fi o destinatie buna daca tot nu duce nicaieri, gradinitele din oradea ar putea organiza diverse maratoane pentru copilasi cand va fi gata. iar ministrul bronzat ar fi indicat sa nu discute despre ungaria cand e vorba de autostrazi, asta daca ar avea o urma de bun simt
Postat 15 Octombrie 2019, 22:29 de Traian
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5677 RON
  • 1 EUR = 4.9772 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON