URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Noiembrie 2011, 16:01

Episcopia Romano-Catolică se răzbună: a dat jos inscripţia "Muzeu" de pe Palatul Baroc (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Episcopul romano-catolic al Oradiei Bocskei Laszlo a trecut la retorsiuni împotriva Muzeului Ţării Crişurilor, dispunând demontarea inscripţiei instituţiei de pe clădirea Palatului Baroc, operaţiune care a avut loc joi în jurul orei 14.

Ordin de la episcop

Hotărârea vine după ce vinerea trecută consilierii judeţeni au refuzat să încheie un nou contract de închiriere pentru spaţiile ocupate de Muzeu în clădirea Palatului Baroc, noul acord prevăzând o chirie lunară de 15.000 de euro, din ianuarie 2012, faţă de tariful de 6.100 de euro perceput până în luna august, când a expirat vechiul contract.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, Vakon Zsolt, "Prea Sfinţitul Bocskei a hotărât demontarea inscripţiei Muzeului existentă pe latura dinspre Şirul Canonicilor chiar în ziua în care a avut loc şedinţa Consiliului Judeţean", adică vineri, 28 octombrie.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Episcopiei recunoaşte că dispoziţia episcopului a fost motivată tocmai de refuzul aleşilor judeţeni privind încheierea unui nou contract de închiriere între Episcopie şi CJ. "Sigur că cele două evenimente au legătură între ele", a spus părintele Vakon.

Pentru demontarea inscripţiei existente pe frontonul Palatului Baroc, Episcopia a închiriat o auto-macara în aceeaşi zi de 28 octombrie.

Să se dea jos oricum!

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice recunoaşte că între momentul comandării operaţiunii de demontare şi cel al desfăşurării propriu-zise a acestuia, Episcopia a fost informată de către Consiliul Judeţean că de fapt vineri, la şedinţa CJ, fără să ştie, consilierii şi-au dat acordul pentru încheierea unui nou contract de închiriere. "Neoficial, fără să primim o comunicare scrisă, am aflat între timp că hotărârea privind închirierea nu a căzut la vot, ci a trecut (n.r. a fost adoptată)", a spus Vakon Zsolt.

Confuzia privind votul de vinerea trecută se datorează faptului că şedinţa CJ a avut loc în absenţa secretarului judeţului, Carmen Soltănel, astfel încât cele 23 de voturi exprimate în favoarea unui nou contract au fost considerate insuficiente pe motiv că problema pusă în discuţie era una de patrimoniu. În realitate, întrucât nu CJ dădea în chirie o proprietate de-a sa, ci îşi exprima disponibilitatea privind luarea în chirie a proprietăţii Episcopiei, hotărârea considerată iniţial neadoptată, este apreciată acum ca fiind adoptată.

"În momentul în care am aflat acest lucru, macaraua era deja comandată aşa că am hotărât ca demontarea inscripţiei Muzeului să fie făcută oricum", a explicat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice.

Cert este că, în locul inscripţiei, Episcopia a amplasat însemnele Vaticanului. Inscripţia Muzeului aflată pe partea opusă a Palatului Baroc, adică spre Bulevardul Dacia, nu a fost încă demontată, iar Vakon afirmă că nici exponatele Muzeului aflate în interiorul clădirii nu vor fi evacuate, deoarece ar exista pericolul încălcării Legii patrimoniului.

Hotărâre validă

Abordat în legătură cu această problemă, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, a declarat pentru BIHOREANUL că într-adevăr hotărârea de vineri este considerată validă deoarece nu privea o problemă a patrimoniului Consiliului Judeţean, astfel încât nu era nevoie de votul a două treimi dintre consilieri, ci de numai 50%, plus unu, cele 23 de opţiuni în favoarea încheierii unui acord cu Episcopia fiind, deci, considerate suficiente.

Pe de altă parte, şeful CJ a declarat că se are în vedere mutarea exponatelor Muzeului Ţării Crişurilor în două locaţii, la Biblioteca Judeţeană şi într-o clădire a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, astfel încât să nu mai fie nevoie de contractul cu Episcopia Romano-Catolică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
Trista realitate!
Tupeu unguresc si prostie romaneasca cu iz penticostal.
Postat 05 Noiembrie 2011, 15:46 de safe
Pentru unii nici nu a existat un muzeu
Esti un odinarrr extra de gandesti asa...se pare ca nu prea ai umblat pe la muzee...ranza va crapa in cei ce nu vor mai avea banii necesari intretinerii acestui fost monument...sau poate le va da papa,mama ungarie sau tot fraierii care formeaza statul roman...
Postat 05 Noiembrie 2011, 14:20 de Vida Geza
dar cand a fost MUZEU?!!!
daca este bunul lor au dretup sa faca ce vor , EU as face CLUB DE NOAPTE acolo :)) sa crepe ORADEANUL , cazinoooooooo sa moara ranza plina in fraierii , nu stim sa facem lucruri mari numai maruntisuri de slugi :))) ingenunchiate
Postat 05 Noiembrie 2011, 09:38 de extraordinarrr
Nu uitati ca istoria se repeta !
Bihorean si Oradean aveti dreptate! Ce mai spuneti de graba catolicilor de pune jos inscriptia de pe frontispiciu cu toate ca MUZEUL le plateste inca chrie ca sa stea acolo!Asta nu este o jignire la adresa fraierilor de oradeni care platesc aceasta chirie din taxele lor?Dar despre darnicia primaritei?
Postat 05 Noiembrie 2011, 07:41 de gloria mundi
pt AS
Esti un avorton rassist !
Postat 05 Noiembrie 2011, 05:24 de falco
Care-i baiu?
Măi, ce aveți cu oamenii? Nu vă convine că-s catolici sau unguri sau amândouă? Păi dacă ei au construit clădirea, de ce să n-o primească înapoi? Noi, românii, am luat-o de la ei, așa că nu văd care-i problema.
Postat 04 Noiembrie 2011, 20:58 de Kuku
Episcopul si toata ungurimea de-acolo sunt platiti de la buget
Isi permite episcopul (si subalternii sai) sa dispretuiasca pe toata lumea dat fiind ca are salalariu platit de la buget echivalent cu cel al primarului. Ba mai mult, toti angajatii episcopiei sunt bugetari si inca din cei privilegieti carora nu li s-a taiat din leafa 25%. In afara de banii primiti de la statul roman isi rotunjesc (a se citi dubleaza cel putin) veniturile din surse proprii. Astfel, cel mai prost platit angajat al episcopiei are salariu mai mare decat oricare bugetar de rand. In aceste conditii sa nu ne ia de prosti, sa nu ne rada in nas, sa nu ne dispretuiasca? O fac pe banii nostri!
Postat 04 Noiembrie 2011, 19:37 de Bihorean
Troc politic
Retrocedarea Palatului baroc a fost un troc politic intre regimul Iliescu-Nastase si UDMR. Si inca un troc prost: in loc sa ceara restaurarea sau construirea unui nou sediu pentru Muzeu au cedat cladirea contra sprijinului politic al curvei-politice-UDMR. Nici o tara din blocul comunist n-a retrocedat cladirile de patrimoniu ci a platit despagubiri. In 40 de ani cladirea ar fi fost o ruina daca statul (adica noi) n-ar fi cheltuit bani pentru intretinerea si modernizarea lui.
Postat 04 Noiembrie 2011, 19:25 de Oradean
nu este nimic tendentios in a avea o alta parere
cel care vomita esti tu, lupule din fabula si ceea ce se intampla acum cu oradenii ese rezultanta prea marii tolerante a romanilor...da, au fost toleranti si cu acei greci care au fugit cu caprele lor de teama persecutiilor, au fost toleranti si cu catolicii care au venit pe un teritoriu in mare parte ortodox si au dus munca de convertire.Dar papistasii de ce nu au fost toleranti cu un monument ce apartine intregii umanitati si nu numai ungurilor, de ce nu se aplica si la noi modelul maghiar in ceea ce priveste restituirea adica acele cladiri care au o utilitate publica nu s-au retrocedat vechilor proprietari ci au primit compensatii banesti. Nu e de vina populatia acestui oras de greselile trecutului ca sa fie privata de un muzeu monument arhitectonic...si dupa cum se vede acum ,incet, incet acest fost muzeu va deveni o ruina lipsit fiind de banii pentru intretinerea lui fiindca chiria platita de CJ va disparea la un moment dat
Postat 04 Noiembrie 2011, 18:37 de @lupus in fabula
către jurnalist şi comentatori
vă rog, mai informaţi-vă depsre istoria oraşului, înainte de a vomita articole şi comentarii tendenţioase
Postat 04 Noiembrie 2011, 15:57 de lupus in fabula
catre ala cu papistasii lui...
Auzi, tu, ăla cu s În timpul perioadei 1945-1989, clădirea a fost folosită mai întâi ca azil pentru revoluţionarii comunişti greci refugiaţi în România, începând cu 1956. Inaltii functionari ai Episcopiei romano-catolice maghiare au avut 4 ore (!) la dispozitie sa paraseasca edificiul, fara a avea dreptul de a scoate nimic in afara de unele lucruri personale. Refugiatii greci in numar de cca. 1.000 persoane, sositi aici cu copii, capre, magari, au reusit sa deterioreze in cativa ani palatul. În anul 1963 episcopul romano-catolic a fost constrans sa semneze un act prin care Biserica cedeaza spre folosinta edificiul in favoarea orasului Oradea. La 17 ianuarie 1971 se deschide Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Cat de siguri au fost comunistii regimului de trista amintire ca palatul nu va putea fi niciodata revendicat o demonstreaza si faptul ca in cartea funciara proprietarul a ramas in continuare Biserica, regimul neconsiderand necesara transcrierea. După un îndelungat proces de revendicare, câştigat în cele din urmă de Episcopia romano-catolică maghiara, dreptul de proprietate asupra palatului a fost recunoscut vechiului proprietar, iar restituirea folosinţei clădirii este în curs.
Postat 04 Noiembrie 2011, 15:53 de lupus in fabula
unguri leprosi
sper sa se adune toata ungurimea in cladire....si sa se prabuseasca pe ei....ca ne-am saturat de lipitorile astea imputite....
Postat 04 Noiembrie 2011, 15:27 de ion
mda
ia te uita ce l-a deranjat pe popa asta unguresc. vai si amar de capul lui la sec. sa-l manace tremuriciul !!!!!!!!!!!
Postat 03 Noiembrie 2011, 22:18 de dante
bocicheiiiii
da-le astora putere bolovanule ca uite-i ce sunt in stare sa faca. RUSINE ma, bocicheiiii !!!!!!!!!!!!!!!!!! RUSINE !
Postat 03 Noiembrie 2011, 22:11 de ungurime
@ruben
Mai mare hot ca kiss nu este in Bihor !!! El este "capi di tuti capi" in mafia judetului !!! El a furat de la romani si a dat udmr-ului si ungariei !!!! Tu esti o pupila a acesti nemernic !!!!! Cand nu se v-a plati chirie pt. acest palat prafu se alege din el !! Nu e instare comunitatea maghiara sa sustina financiar intretinerea acestui imens edificiu furat orasului Oradea !!! Ei, hotii , s-au bazat pe chiria ce se v-a plati de catre CJ !!!! adica pe bani de la buget !!!! adica tradus din taxe si impozite !!! RUBEN orasul Oradea nu v-a fi al ungariei !!! ungaria este un stat anacronic ridicat pe prea multe cadavre ca sa aiba un viitor !!! asa ca sperantele tale idioate vor ramane doar un vis de handicapat !!!
Postat 03 Noiembrie 2011, 22:05 de s
ruben
cine mai crede ca acesti consilierii se gandesc la binele oamenilor???ei sant acolo sa-si aranjeze bunul mers al afacerilor , , pacat ca suma nu e mai mare , la cat se fura in aceea institutie ,ei sant acolo sa mai prinda si ei o lucrare, o licitatie,ceva, kiss a fost si este cel mai destept, tirle fura si el acum mai are putin si trebuie sa-si scoata banii pt campania electorala (facand pe omul cinstit),doar nu o sa puna banii avrigeanu sau alcineva pt el, asa ca furati fratilor , mai e putin ......
Postat 03 Noiembrie 2011, 21:27 de ruben
distrugatori
in partea cladirii unde sau instalat propietarii majoritatea camerelor sint goale, care se degradeaza incet,incet toata cladirea se degradeaza. pentru episcopia romano-catolica nu este obligatorie legea renovarii fatadelor.
Postat 03 Noiembrie 2011, 21:15 de cool
eu
Foarte bine , felicitarii UDMR-ului, secretarul judetului avea ceva mai important de facut, era plecata in Franta la un curs platit tot din banii nostri(curtea de conturi va avea serios de lucru in cjb la urmatorul control), bine macar ca d-nul Bitea nu a plecat pe banii bihorenilor, el si-a luat concediu.
Postat 03 Noiembrie 2011, 21:13 de eu
PAPISTASII UNGURANI CAPATUITI DE ROMANI FRAIERI !!
In anii 50 palatul era o ruina abandonata de papistasi si donata din lipsa de fonduri si obiect de lucru statului !!! STATUL lui iliescu si nastase-7case a facut tat felu de retrocedari papistasilor [ retrocedari imorale si nelegale cladirea fiind DONATA si nu nationalizata ] asa ca dupa ce toti romanii au contribuit la restaurarea cladirii papistasii-ungurani calauziti de partidul-lipitoare UDMR, au intrat in posesia lilegala a cladirii !!! CUM SE FACE CA TAT UNGURANUL MAI INTAI I SE REFACE PALATU PE BANII MEI SI DUPA AI APARE EL CU ACTE TIPARITE LA BUDA SI SE FACE IMEDIAT PROPITAR PE OBIECTUL RESTAURAT ??????????????/ Poate udmr-istul kiss sa ne raspunda ???????????
Postat 03 Noiembrie 2011, 19:46 de s
Dreptate pentru oradeni
PAPISTASI ! SOARTA ACESTEI CLADIRI VA FI IN VIITOR CEA DE MUZEU! GENERATIILE VIITOARE VOR AVEA CURAJUL SA NATIONALIZEZE ACEAST MONUMENT ARHITECTURAL CARE VA FI A CETATENILOR ORASULUI ORADEA, ASA CUM SE CUVINE DE DREPT...NU E MULT PANA ATUNCI...
Postat 03 Noiembrie 2011, 18:28 de Sic transit gloria
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON