URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 August 2018, 12:05

Tragedia din Italia: Un român care se afla pe autostrada prăbuşită este în comă profundă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bilanţul victimelor în cazul autostrăzii prăbuşite marţi este în creştere, ajungând la cel puţin 38 de morţi. O porţiune de aproximativ 100 de metri a viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova, s-a rupt, iar printre persoanele decedate se numără şi un român de 36 de ani care se afla pe acest pod.

Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, care precizează că operaţiunile de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare.

"Conform datelor preliminare obţinute, până la acest moment, de echipa consulară mobilă aflată la faţa locului, printre persoanele decedate a fost identificat şi un cetăţean român", a transmis, în noaptea de marţi spre miercuri, MAE, citat de presa centrală.

"Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, acordând asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi eliberarea certificatului de deces", precizează MAE.

Libertatea.ro scrie, citând site-ul Impact în Gorj, că românul se numeşte Marian Roşca, are 36 ani, şi era din localitatea Curtişoara, Gorj. El plecase din România în Franţa, pentru un trai mai bun, în urmă cu câţiva ani. Nu era căsătorit şi nu avea copii.

Acelaşi pod este folosit de foarte mulţi români care merg în vacanţă între Italia şi Franţa. Numeroase maşini mici, dar şi camioane cu gabarit depăşit au căzut în gol de pe podul înalt de 50 de metri. Catastrofa s-a petrecut în toiul unei furtuni teribile.

Între timp, agenţia de ştiri Mediafax scrie că cel puţin 38 de persoane, inclusiv 3 minori, au murit, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de Ministerul italian de Interne. Alte 15 au fost rănite după prăbuşirea unui segment. "În momentul prăbuşirii, pe pod erau 30-35 de vehicule", a declarat Angelo Borrelli, şeful Protecţiei Civile.

UPDATE: Mort din greșeală

MAE a revenit, miercuri seară, asupra mesajului, anunțând că unul dintre românii declaraţi decedați în Italia este în viaţă, dar în comă. Este vorba despre gorjeanul Marian Roşca, tânărul de 36 de ani care se afla pe podul prăbuşit. Familia ar fi descoperit eroarea, când a fost chemată să identifice cadavrul. Citiți detalii aici!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON