URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Septembrie 2024, 20:00

Revenire spectaculoasă în competiţiile internaţionale pentru spadasina orădeană Bianca Benea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spadasina orădeană Bianca Benea a revenit în atenţia publică, printr-o frumoasă performanţă pe care a realizat-o pe 22 septembrie în capitala Serbiei, la Belgrad, acolo unde s-au desfăşurat întrecerile Trofeului SAT, este vorba despre satelitul Cupei Mondiale de seniori.

Bianca Benea a ajuns până în finala probei feminine de spadă, ce a reunit la start 102 concurente.

Orădeanca s-a clasat pe locul 2 şi a obţinut, astfel, medalia de argint, fiind învinsă în ultimul act de Pauline Brunner din Elveţia.

Fiind şi la prima competiţie internaţională din acest an, pentru Bianca Benea, rezultatul obţinut este unul foarte bun.

Orădeanca a fost învinsă în finală la tuşă de prioritate de sportiva elveţiană Brunner, care în acest an a câştigat biletul la Jocurile Olimpice de la Paris în cadrul competiţiei de calificare a continentului european.

Pe locurile 3-4 la concursul din capitala Serbiei s-au situat austriaca Lena Chevaux şi italianca Elena Ferracuti, în timp ce pe poziţia a 5-a s-a clasat românca Alexandra Predescu. O altă sportivă din ţara noastră, Raluca Cristina Sbârcia, a ocupat locul 7.

Bianca Benea este antrenată la clubul CSM Oradea de Andrei Timoce, cel care a şi condus delegaţia orădeană la aceste întreceri.

Rezultatele obţinute de celelalte spadasine de la CSM Oradea au fost: Alexandra Drăgan – locul 26, Maria Cîmpan – locul 58 şi Mia Petra Jurău – locul 79.  De asemenea, sportiva clubului Crişul Oradea Andreea Muntean a ocupat locul 46.

La masculin au fost 161 de concurenţi, iar printre ei s-au numărat şi trei tineri spadasini de la LPS Bihorul, Mihnea Codrean, care s-a clasat pe locul 54, Raul Tufan, situat pe poziţia 98, şi Vlad Naghi, clasat pe locul 146.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON