URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Octombrie 2013, 07:51

Pregătiţi portofelele! CET începe de vineri dimineaţă furnizarea încălzirii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

E oficial, vine iarna! CET-ul va începe vineri dimineaţă furnizarea încălzirii. Angajaţii societăţilor Electrocentrale şi Termoficare Oradea făceau miercuri ultimele pregătiri în vederea deschiderii noului sezon de termoficare.

"Vineri dimineaţă vom porni încălzirea. Având în vedere că în noaptea de marţi spre miercuri s-au înregistrat temperaturi medii de sub 10 grade Celsius, iar prognoza meteo anunţă o răcire accentuată, vineri se vor fi îndeplinit deja condiţiile legale pentru pornirea sezonului de termoficare", a declarat Dragoş Gligor, directorul Electrocentrale.

Cărbune pentru CET

Potrivit directorului, CET şi-a asigurat necesarul de cărbune pentru încălzire peste iarnă. "Luni a venit primul transport de cărbune de la Matrai, iar de astăzi (miercuri - n.r.) vin câte două trenuri pe zi. Livrările din Ungaria se ridică la 75.000 tone pe lună, mai avem asigurate alte 50.000 tone de la Voievozi, iar dacă administratorul special Nadia Haş reuşeşte să convingă SNLO să ne livreze 30.000 tone pe lună nu vom avea probleme peste iarnă", a spus Dragoş.

Necesarul de cărbune ale Electrocentrale este de 150.000 tone într-o lună de iarnă, iar în depozitele societăţii există deja peste 60.000 tone de cărbune din rezerva de stat şi 12.000 tone din rezerva proprie.

Ultimele pregătiri de iarnă

În ceea ce priveşte pregătirile de iarnă ale sistemului de încălzire centralizată, angajaţii Termoficare Oradea, distribuitoriul de energie termică, lucrau miercuri la înlocuirea unei porţiuni de 2 metri de conductă corodată din Magistrala 4.

"În cursul zilei de luni, în timp ce a intervenit la magistrală în zona Piaţa Creangă pentru reparaţii de rutină, echipa din teren a descoperit o porţiune de conductă de circa doi metri toată cojită care risca să cedeze şi să lase fără încălzire peste iarnă foarte mulţi consumatori", a spus Mihai Cabai, directorul societăţii Termoficare.

Lucrările vor afecta locatarii blocurilor intersecţia Bulevardului Dacia cu strada Menumorut, dar şi consumatorii situaţi pe străzile Dunărea, Mihai Eminescu şi altele adiacente acestora.

Potrivit directorului Cabai, în paralel, angajaţii societăţii pregătesc înlocuirea unei porţiuni de circa 70 metri din magistrala 3. Lucrările vor avea loc în strada Traian Lalescu de la intersecţia cu strada Cosminului înspre strada Transilvaniei şi se vor face cu întreruperea furnizării de agent termic şi apă caldă pentru circa o săptămână.

Ordinul de începere al lucrărilor va fi dat cel mai probabil undeva la mijlocul săptămânii viitoare când prognozele meteo anunţă o uşoară încălzire a vremii.

După buzunar...

În ceea ce priveşte orădenii îngrijoraţi că pornirea încălzirii va arde la buzunar, Mihai Cabai spune că rămâne la latitudinea consumatorilor dacă pornesc sau nu caloriferele. "Faptul că noi vom porni încălzirea nu înseamnă neapărat că orădenii sunt siliţi să consume căldură. Cei care nu doresc să dea deocamdată drumul la încălzire pot să închidă ventilul de la limita de proprietate", a spus directorul.

La un preţ al gigacaloriei furnizate de Termoficare de 235 lei, odată cu reluarea sezonului de termoficare orădenii se pot aştepta la un cost de 210 lei pentru încălzirea unei garsoniere, 330 lei pentru un apartament cu 2 camere, 360 lei pentru unul cu 3 camere, respectiv 450 lei pentru 4 camere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
FURT SI MINICUNA!
NENOROCITII! E VINERI, ORA PRANZULUI SI NU AU DAT CALDURA! COPIII INGHEATA DE FRIG IN GRADINITE SI SCOLI SI CAD PE CAPETE BOLNAVI! NU VA ESTE RUSINE?! AZI NOAPTE A FOST -1C!!!!!!!!!! RUSINE BOLOJAN @ GASCA DE PROFITORI DE PE URMA CET-ULUI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 04 Octombrie 2013, 12:38 de florin
o dezminitire la porcaria asta de articol mincinos?
se poate s ava cereti scuze pentru miniciuna din acest articol??? e vineri dimineata si nimic ...ingheta-v-ar copii in casa de ziaristi mincinosi.
Postat 04 Octombrie 2013, 11:02 de cititor
Vai,vai...era si timpul
Hai odata ca avem 15 grade in ap de beton!Hai dle primar cu CALDURA!
Postat 04 Octombrie 2013, 09:38 de ion ROMANUL
Penalii
An de an, Cet-ul falimentar si asociatiile pline de borfasi nesatui, jecmanesc pe bietii oameni. Degeaba a murit Ceausescu, orasu de scalda in frig, mizerie si promiscuitate. Cand o veni zapada, toti vor fi nesperat de uimiti. Pentru a cata oara ? Faimosii procurori ar face bine sa scoata bibliile din dotare si sa mearga la colindat prin asociatiile de proprietari si pe la Cet. Desaga lui Mos Gerila e mic copil pe langa ce vor gasi acolo. Oradea, oras de pripas, unul din putinele municipii ramase fara gaz, traieste inca in plin ev mediu folosind carbune si reparand conducte de pe vremea lui Burebista.
Postat 04 Octombrie 2013, 01:24 de Procurorii cu biblii
Cine pe cine fraiereste?
vezi articol: w w w .ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/terminatorul-din-braila-la-carma-electrocentrale-vine-traseistul-care-a-ingropat-cet-ul-din-braila-110669.html
Postat 03 Octombrie 2013, 22:53 de vasi
Cine pe cine fraiereste?
Domnu' ziarist, ia citeste matale articolul scris de voi de aici: inainte sa-i numesti \"peizani\" pe cei ce nu accepta sa devina sclavii CET-ului sau ai altor furnizari de utilitati din Oradea! Prostii au votat "cum trebuie"adica cu Bolo' crezand in naivitatea lor ca acesta vrea binele orasului dar se pare ca au fost doar o masa de manevra. Cum sa obligi un oras intreg sa devina client captiv la un CET care s-a dovedit ca a fost intentionat capusat? Om fi noi la Oradea "peizani" dar nu suntem fraieri! Clar?
Postat 03 Octombrie 2013, 22:51 de vasi
Directorului Termoficare
\"Inlocuirea unei porţiuni de circa 70 metri din magistrala 3 se va face cu întreruperea furnizării de agent termic şi apă caldă pentru circa o săptămână.\" Domule director Mihai Cabai nu v-a trecut prin cap faptul ca ati putea face reparatiile \"de rutina\" inainte de a porni incalzirea? sau creste ficatul in tine de placere pt ca-ti bati joc de oameni lasandu-i fara caldura in plina iarna ?!!
Postat 03 Octombrie 2013, 22:05 de magistrala
@dan simai
mah, dan simai mai documenteaza-te! si mai ine de atit ti-ai da demisia din postul de dez-informator! ai fost corigent la aritmetica? sau asa esti tu? A spune "cu" in aritmetica elementara, inseamna a fi in plus la o suma data. deci ce baliverne indrugi? Creste g caloria cu 100%??? Esti nebun baiete? 256 lei... deci ce tot bati cimpurile si dealurile??? G caloria in feb anu asta a fost conform articolui:
Postat 03 Octombrie 2013, 20:49 de citizen
Tarife perfecte ... by Bolo
Oricat va costa gigacaloria in Oradea, facturile cresc anual cu 30-40%, uitativa pe facturile de acum 2-3 ani va lamuriti imediat, restul e praf in ochii oradenilor, o masa extraordinara dejecmanit foarte docila, cel mai scum bilet, gigacaloriem, tarif parcare etc vs cele mai mici salarii ... sa traim bine cu Bolo jecmanitorul de oradeni ...
Postat 03 Octombrie 2013, 17:05 de Termos
mai mai
Ori platiti ori va ia Cirila lingaul la mistocareala, cica sinteti peizani......hahahaha
Postat 03 Octombrie 2013, 15:50 de eu
alerta falsa
domnilor de ce alertati poporul? tot 235 lei a fost Gcal si anul trecut.
Postat 03 Octombrie 2013, 12:29 de xx
java
De maine se incalzeste vremea :(
Postat 03 Octombrie 2013, 11:05 de java
finally
e BINE si vineri. bine ar fi fost sa fie de azi.
Postat 03 Octombrie 2013, 10:38 de Oradean
La asa preturi pt. incalzire CET-ul chiar va da faliment
Draga d.le D.Simai, cresterea cheltuielilor cu incalzirea este o problema deosebita pt. f. multi oradeni. Am inteles ca pretul actual al gigacaloriei este de 235 lei, dar era frumos daca ne spuneai si cat a fost pretul inainte de scumpire ca sa ne putem face o ideie cam cu cat s-a majorat. Afland cu cat cresc preturile pe apartament multi dintre noi vor face un infarct.
Postat 03 Octombrie 2013, 10:20 de Oradean
Puteţi achita facturile direct în ruble !?!
Iar lingerea rănilor, tot pe banii dvs., mai încolo prin aprilie !?!
Postat 03 Octombrie 2013, 10:15 de Carp III
HOTIIIIIIII
Ca in fiecare an ei fac reparatii de MANTUIALA, de ultim moment, ca sa ne trezim in Decembrie, ca si in anii trecuti ca iara a crapat nu stiu ce magistrala si ca trebuie sa stam iarasi in frig in plina iarna!!!!!!!!!!! De doua saptamani stam infrig! Copiii se imbolnavesc pe capete in scoli si gradinite, dar observ ca presa nu e preocupata de asta! NERUSINATII! Ar fi interesant de aflat de ce tine BOLOJAN cu dintii de mamutul asta bolnav si ineficient, care este CET-ul in loc sa continue cu proiectul de introducere a gazului! RUSINE! RUSINE! HOTILOR!
Postat 03 Octombrie 2013, 08:21 de ciubaka
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON