Poloiştii de la CSM Oradea s-au impus vineri la o diferenţă de opt goluri în faţa celor de la Rapid Bucureşti, într-un joc ce a contat pentru etapa a 7-a, ultima a turului de campionat din Superliga Naţională.
Jocul, care s-a desfăşurat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, s-a încheiat cu scorul de 15-7 pentru orădeni, dar disputa a fost aprigă, mai ales în prima parte.
Giuleştenii au început foarte bine şi au condus cu 3-0. Orădenii s-au mobilizat apoi şi şi-au adjudecat primele două sferturi cu acelaşi scor, de 4-3, pentru a conduce la jumătatea disputei cu 8-6. Şi sfertul III a fost câştigat tot la limită de orădeni, cu 2-1, astfel că în ultima pauză s-a consemnat 10-7.
Nemulţumit de anumite decizii ale arbitrilor, antrenorul echipei bucureştene, Demeter Szilard, a decis apoi, la începutul ultimului sfert, să facă joc pasiv şi chiar şi-a înlocuit treptat jucătorii de bază din bazin cu cei mai tineri componenţi ai lotului.
Poloiștii echipei gazdă şi-au văzut de treabă și au câștigat ultimul sfert cu 5-0, pentru a obţine o victorie clară, cu 15-7, și alte trei puncte în clasament.
Ivan Gusarov a fost principalul marcator al CSM-ului, cu 5 goluri, în timp ce David Belenyesi, Filip Gardasevic și Tiberiu Negrean au marcat câte 2 goluri, iar Mihnea Gheorghe, Nichita Ilisie, Levente Vancsik și Tomasso Insinna au înscris câte un gol.
De la Rapid, căpitanul Antun Goreta a fost cel mai eficace, cu 3 goluri.
„Anul acesta, Rapid este o echipă mult mai puternică decât anii trecuţi. Ne aşteptam să fie mai strâns scorul la început, din această cauză ne-a şi atras atenţia domnul antrenor să fim mai atenţi. Din păcate, am început slab, aşa după cum oarecum ne aşteptam, dar treptat am reuşit să ne trezim, să ne motivăm şi să întoarcem scorul. Pe final n-am înţeles exact din ce cauză s-au supărat cei de la Rapid, presupun că (n.r. - a fost vorba de) frustrare sau protest la adresa arbitrilor, dar nu ne interesează pe noi acest lucru”, a precizat, la finalul partidei, căpitanul de echipă al CSM-ului, Tiberiu Negrean.
Sâmbătă, de la ora 11, CSM Oradea va susţine un nou joc la Bazinul Ioan Alexandrescu tot în Superliga Naţională, de această dată cu Sportul Studenţesc, un joc ce se va desfăşura în devans, din cadrul etapei a 4-a a returului.
Din nou, intrarea spectatorilor va fi liberă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.