Localnicii din comuna bihoreană Ineu s-au trezit, luni dimineaţă, în zgomotul unui elicopter. La comanda primăriei comunale, s-a făcut o aşa-numită dezinfecţie aeriană anti-Covid-19, adică s-a pulverizat din aer cu apă oxigenată. Elicopterul firmei orădene Fly Company a început să facă ronduri deasupra satelor comunei în jurul orei 7.
"Este o dezinfecţie comandată de Primărie, pentru pandemia asta. S-a împrăştiat cu peroxid de hidrogen, adică apă oxigenată, o soluţie recomandată de Direcţia de Sănătate Publică. O să facem dezinfecţii şi pe şosele şi pe trotuare, numai să găsim soluţiile necesare, că deocamdată nu se găsesc", a declarat primarul comunei Ineu, Dumitru Togor, pentru BIHOREANUL.
Întrebat dacă este sigur că astfel de dezinfecţii au vreun folos în lupta cu Covid-19, edilul a răspuns vehement: "Cum să n-aibă efect? E foarte indicat de către DSP să facem asta".
Acţiunea a costat 26.655 lei, cu TVA inclus.
Togor a precizat că şi comuna vecină Oşorhei a făcut o dezinfecţie similară, la finalul săptămânii trecute. "Ei au avut ore de zbor vineri şi sâmbătă, noi avem azi", a precizat edilul.
Acţiuni similare de dezinfecţie din aer s-au realizat, săptămâna trecută, şi în Sectorul 6 din Bucureşti.
Apa oxigenată este recomandată ca un dezinfectant de suprafeţe împotriva noului coronavirus, alături de alcoolul sanitar şi de clor. Totuşi, nu există încă vreun îndemn oficial al autorităţilor din România ca primăriile să facă astfel de dezinfecţii aeriene cu peroxid de hidrogen, la fel cum nu se cunoaşte nici eficienţa dezinfecţiilor stradale împotriva Covid-19.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.