După ce le-a transmis tinerilor că mai bine s-ar duce la biserică decât să meargă la club, Patriarhul Daniel le-a cerut, joi, scuze tinerilor care au ieşit în stradă să protesteze şi care au avut scandări îndreptate şi împotriva atitudinii Patriarhiei faţă de tragedia de la clubul Colectiv, pentru "cuvintele insuficient de lămuritoare" sau "răstălmăcite" transmise de el însuşi, dar şi de alţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, după tragedia din Colectiv.
"Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite", afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un Cuvânt părintesc şi prietenesc pentru tineri, potrivit gandul.info.
"În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovaţi la Clubul Colectiv din Bucureşti, pentru familiile îndoliate care îşi plâng pe cei dragi ai lor, şi pentru cei răniţi care se află în spitale, dar şi în vreme de mare frământare socială, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere şi de preţuire, de pace şi binecuvântare. Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite", a subliniat Preafericitul Daniel.
Patriarhul a ţinut să îşi exprime şi înţelegerea faţă de tinerii din zilele noastre care, pe lângă dorinţa de socializare, au nevoie şi să fie înţeleşi. "Înţelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare şi comuniune între ei, ci şi să fie ascultaţi şi încurajaţi în aspiraţiile lor. Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate", afirmă Patriarhul.
După cum se ştie, la începutul săptămânii. Patriarhul Daniel a avut o reacţie nervoasă, afirmând că mai bine s-ar duce lumea la biserică să se roage, şi nu la discotecă. Chestionat de jurnalişti cu privire la absenţa feţelor bisericeşti de la clubul Colectiv în zilele de doliu naţional, el a răspuns că nu este treaba presei să îi tragă la răspundere pe preoţi. "Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă", mai notează Gândul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.