URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 August 2024, 19:34

Oradea are nevoie de ceva în plus!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul orașului a devenit instagramabil, iar acum edilii încep să se uite și la periferie. Au început prin crearea unor centre de cartier, prin Rogerius, Nufărul și Ioșia. Apoi au reamenajat intrările în oraș, dinspre Băile Felix și Arad. Bănci în fața blocurilor, linii de tramvai înierbate, spații verzi dichisite...

Acum, că s-a dat drumul la anveloparea gratuită a blocurilor, de fapt cu bani de la Guvern și U.E., Primăria insistă tot pe zonele de la ”strada mare”, în Nufărul și Cantemir. Așa că cine vine în urbea noastră doar în tranzit, sigur va pleca cu impresii de neșters.

Și localurile din Centru sunt abundente, numai că din păcate ele merg bine doar în sezon. Iar spațiile comerciale goale din buricul târgului arată că, totuși, ceva nu e în regulă. Nimeni nu contestă că, față de acum 15 ani, Oradea este un oraș mult mai viu, dar e departe de tumultul din Cluj și Timișoara.

La nivelul la care a ajuns urbea acum, pentru a face saltul la statutul de oraș premium îi lipsește ceva. Mai mult tineret, universitate mai performantă, salarii mai mari, firme cu tehnologii de vârf. Primăria poate pune la dispoziție terenuri pentru investitori, dar niciodată nu vor veni cei care nu găsesc mână de lucru calificată. Așa că degeaba ne învârtim în jurul cozii, totul pornește de la calitatea universității.

Din păcate, se pare că Sorbonica nu mai poate fi reformată și faraonii care s-au eternizat la conducerea ei vor pleca abia atunci când copiii lor vor fi eligibili să le preia demnitățile, după bine cunoscutul model nord coreean.

În acest timp, Primăria investește în infrastructura universitară, deși teamă mi-e că strică orzul pe gâște. Mai bine s-ar orienta să investească într-un centru universitar alternativ sau să facă o conexiune cu Babeș Bolyai de la Cluj, pentru că, oricât de patrioți locali am fi, o diplomă de la UBB are altă greutate.

Un lucru e cert, încet-încet Oradea începe să-și atingă limitele creșterii, iar dacă strategii din vârful ierarhiei administrative nu găsesc soluții urgente pentru viitor, s-ar putea să pierdem din avânt și să ne consolăm cu un statut de pol minor de dezvoltare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Oras mort, spre moarte clinica
In urma cu 15 ani in centru erau plin de cluburi, cel putin de 3 ori atatea cat sunt in prezent, si erau pe mai multe strazi, inclusiv in cartiere. E plin de spatii comerciale goale in oras, acum 15 ani nu vedeai asa ceva. Numarul de studenti era dublu fata de acum, populatia orasului era cu vreo 30mii locuitori mai mult decat acum. E de ajuns sa te uiti prin cetru pe trotuare sa vezi cata lume vezi, pustii, e cum ai fi prin Tinca sau Diosig, si apoi te miri ca se inchid spatiile, pai cine sa vina daca e gol orasul. Avem plin de terase si baruri pe 2 strazi din oras si atat, in rest zero barat. E de ajuns sa mergi in Cluj sau Timisoara sa vezi cu totul alata lume. Dar noi ce stim, adica nu noi, ci ce stie chelul bolovanul, mai face 3 paje si 3 pietonale, mai taiem cateva mii de copaci sa bagam borduri si porfir. Aduc astea dezvoltare, nivel de viata, viata in oras? Sa nu uitam ca in urma cu 15 ani echipa de fotbal oscila inte A si B, acum nici lumea nu mai stie sa scandeze la un meci, tot orasul si toata populatia a stiut sa o spele pe creier, sa nu mai fie capabila sa faci ceva in oras. In afara sa mergi la o terasa si sa stai inconjurat de cocalari si tarani nu prea ai ce face in oras. Eventual sa-ti turezi cazanu TDI pe centura si pe Nufarului, asa cum fac toti taranoii. Iar trist e cu se intrevede nimic bun, vreo directie de adevarata dezvolatre, ca 3 pasaje si 3 poduri aia nu e dezvoltare.
Postat 12 August 2024, 17:16 de vasi13
hai nu exagera mirciulica
"Nimeni nu contestă că, față de acum 15 ani, Oradea este un oraș mult mai viu," .majoritatea care au luat parte in viata anilor 1995-2000 vad ca nu mai e niimic viu in urbe. "faraonii care s-au eternizat la conducerea ei vor pleca abia atunci când copiii lor vor fi eligibili să le preia demnitățile, după bine cunoscutul model nord coreean." dar nu e vorba doar de universitate,si in mai toate structurile statului functioneaza modelul comunist,unde prieteni si rudele sunt proptite ptr o functie,unde sa poata decide la nevoie pro grupul respectiv.solutia e sa scapam de ideoogia comunista si sa luptam ptr instaurarea unui refim cu adevarat liberal si bazat strict pe citeriul performantei
Postat 12 August 2024, 16:16 de florea
Limba noastra
limba este o entitate vie spre deosebire de (n)anaconda care pare cam moarta..
Postat 12 August 2024, 10:15 de TanarSiNelinistit
instagramabil
Bade Shirila, am asezat pe DEX online sintagma ''instagramabil'' si mi s-a raspuns: ''Niciun rezultat pentru instagramabil''. Ne lamuresti mataluta cam ce voiesti a spune??! Bogdaproste!!
Postat 12 August 2024, 09:59 de AnaConda
Chirilă, ai îmbătrânit și uiți repede.
Spui că orașul e mai viu față de ce era în urmă cu 15 ani. Așa este doar pe centură. În rest, cum recunoști de altfel, e cam pustiu și doar instagramabil prin centrul istoric. Ia niște poze prin comparație în timp, că ai de unde ... și vei observa că până în vara anului 2008 când a ajuns carul înaintea boilor și la Oradea, toți stâlpii de pe principalele străzi erau pline cu flori în ghivece atârnate și pe sub care treceau oamenii dintr-o parte în alta cu speranța de mai bine. Atmosfera aceea era vie, nu cea de acum. Astăzi, viu înseamnă doar faptul că, pe centura moștenită de Bolojan&Co. și completată mai apoi de niște pasaje, de la și către diverse zone economice private mai ales, trec un număr diblu de autovehicule. Atât. În rest, comerțul care a consacrat Oradea de niște sute de ani totuși ca târg, a scăzut dramatic către jumătate din ce era în urmă cu ceva vreme.
Postat 12 August 2024, 07:41 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON