URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Februarie 2022, 16:54

Nu vrem război, nu vrem nici lupte. Oradea a decis să nu mai organizeze campionatul mondial Battle of The Nations, apărut în Rusia

Nu vrem război, nu vrem nici lupte. Oradea a decis să nu mai organizeze campionatul mondial Battle of The Nations, apărut în Rusia (sursa foto: Battle of the Nations)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea a decis să renunţe la găzduirea campionatului mondial de lupte medievale Battle of The Nations 2022, care urma să aibă loc în Cetatea Oradea, la începutul verii, în cadrul Festivalului Medieval. De ce a făcut-o? Fiindcă acest campionat a luat naştere în Rusia, iar echipa organizatorică este formată tot din ruşi. 

"Având în vedere situaţia existentă la nivel internaţional, APTOR anunţă că Oradea nu va găzdui evenimentul BoTN, planificat a se desfăşura în luna iunie în anul 2022", a transmis, luni după amiază, Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (Visit Oradea). 

Conform informării, "Battle of The Nations este un campionat internaţional medieval cu un istoric de peste 12 ani, care a luat naştere în Rusia".

Campionatul atrage anual un număr foarte mare de participanţi străini, reprezentanţi ai echipelor naţionale, dar şi suporteri veniţi din toate colţurile lumii. Evenimentul este dedicat pasionaţilor pentru lupte medievale şi promovează patrimoniul istoric şi cultural al fiecărei ţări participante în competiţie. 

Evenimentul BoTN a fost planificat iniţial în anul 2021, însă din cauza pandemiei, s-a reprogramat pentru 2022, tot în Oradea. "Având în vedere contextul actual, după invazia militară a Ucrainei de către Rusia, administraţia locală, prin APTOR anunţă decizia retragerii Oradiei ca oraş gazdă şi co-organizator al acestui eveniment", se arată în comunicatul APTOR.

Contactată de BIHOREANUL, Alina Toie, directorul APTOR, a precizat că este vorba despre o luare de poziţie a asociaţiei (aflate în subordinea Primăriei Oradea) şi, totodată, un semn de solidaritate cu Ucraina.

"Echipa de implementare a acestui campionat este din Rusia. Noi respectăm munca pe care această echipă a depus-o până acum, sunt oameni profesionişti, însă în contextul evenimentelor din ultima perioadă am luat această decizie. Este o modalitate prin care putem să arătăm că suntem solidari cu ucrainenii", a precizat aceasta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON