URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 27 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mă înduioșează grija față de minunatul nostru oraș din partea influencerilor analfabeți, a creatorilor digitali asistați și a celor care postează înainte de a-și lua pastilele. Marii patrioți daci de peste munți sar în apărarea românașilor oropsiți de Ilie Bolojan, omul care ne-a lăsat Oradea fără statui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe zi ce trece, întunericul și răul planează asupra destinelor noastre. Ni le fac mai nesigure decât ar putea fi dacă nu am alunga din ele rațiunea, cu un „Marș!” masiv și ucigător. Partidele așa-zis „suveraniste” - AUR, SOS și POT - au votat împotriva înseși suveranității României, interzicând Armatei să apere patria, să nu se atingă de dronele rusești ce se „rătăcesc” tot mai des la noi.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La începutul săptămânii trecute, societatea românească a fost luată prin surprindere de „demisia” Președintelui „în funcție” și investirea unui Președinte interimar, situație în care apreciez că se impun precizări cu privire la atribuțiile concrete ale acestuia din urmă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Mai 2024, 18:36

Mircea Cărtărescu şi Ana Blandiana, premiaţi în străinătate pentru operele lor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi autori români importanți, Mircea Cărtărescu şi Ana Blandiana, au fost recompensaţi joi cu două premii prestigioase la nivel internaţional.

Prozatorul a primit International Dublin Literary Award, iar poeta a fost recompensată cu premiul Prinţesa de Asturia.

Mircea Cărtărescu, laureat la Dublin

Autorul român născut în Bucureşti a fost distins cu International Dublin Literary Award pentru romanul său "Solenoid", apărut în 2015, bestseller la editura Humanitas şi tradus în mai multe limbi străine, inclusiv în spaniolă, catalană, suedeză, franceză, germană, neerlandeză, engleză, norvegiană şi maghiară.

Site-ul Culturaladuba.ro notează că acest premiu, în valoare totală de 100.000 de euro, este distribuit astfel: 75.000 de euro merg către autorul român, iar 25.000 de euro către traducătorul Sean Cotter, a cărui traducere a fost apreciată pentru păstrarea preciziei lirice a originalului. Juriul a descris "Solenoid" drept "opera unui mare scriitor european, care, totuşi, este prea puţin cunoscut cititorilor în limba engleză".

Anunţul a fost făcut joi în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură Dublin, organizatorii subliniind importanţa traducerii lui Sean Cotter în deschiderea operei lui Cărtărescu către un nou univers de cititori.

Presa naţională mai scrie că este pentru prima dată când acest premiu ajunge la un scriitor român.

Cărţile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse până acum în 23 de limbi şi se bucură de mare succes mai ales printre vorbitorii de spaniolă şi de franceză. De-a lungul carierei, Cărtărescu a mai câştigat Premiul Thomas Mann în Germania şi Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

Ana Blandiana, „o creatoare radical unică”

În aceeaşi zi, poeta Ana Blandiana a fost recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură, acordat de Fundaţia prinţesei moştenitoare a Spaniei.

Juriul a lăudat "extraordinara capacitate de rezistenţă în faţa cenzurii" şi faptul că Blandiana "este moştenitoarea celor mai strălucite tradiţii literare, precum şi o creatoare radical unică", scrie Hotnews.ro.

Acest premiu, care anul trecut a fost acordat scriitorului japonez Haruki Murakami, vine cu un cec în valoare de 50.000 de euro. 

Într-un mesaj emoţionant publicat pe Facebook, Ana Blandiana și-a exprimat recunoştinţa pentru onoarea primită, subliniind importanţa poeziei ca un mod de a ajunge la cititori. Ana Blandiana, al cărei nume real este Otilia Valeria Coman, a fost o opozantă fermă a dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu şi o susţinătoare proeminentă a drepturilor omului şi a democraţiei.

„Îmi este greu să-mi exprim emoţia şi recunoştinţa pentru deosebita onoare pe care o reprezintă pentru mine acordarea Premiului Asturia, mai ales că - ca întotdeauna când primesc un premiu - nu pot să nu-mi amintesc gândul lui Platon care a recomandat încununarea poeţilor cu lauri şi izgonirea lor din oraş", a transmis Ana Blandiana într-un mesaj în limba spaniolă publicat joi pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7417 RON
  • 1 EUR = 4.9774 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON