URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Mai 2024, 14:15

La Festivalul „Florica Ungur”, din Oradea, vocea și imaginea interpretei au fost reconstituite cu ajutorul tehnologiei

La Festivalul „Florica Ungur”, din Oradea, vocea și imaginea interpretei au fost reconstituite cu ajutorul tehnologiei Foto: Life in Frames
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea de a treia ediție a Festivalului-Concurs Național „Florica Ungur” s-a desfășurat la Oradea, la Casa de Cultură a Sindicatelor, miercuri, și a fost un succes aducând pe scenă tineri din toată țara care au oferit publicului numeros un spectacol de muzică populară românească.

Inedit a fost momentul reconstituirii, cu ajutorul tehnologiei, a imaginii și vocii interpretei Florica Ungur, acompaniate live de „Rapsodia Bihoreană”, dirijată de Liviu Buțiu.

Evenimentul a fost moderat de realizatoarea de emisiuni folclorice de la TVR, Iuliana Tudor.

Prima parte a acestuia a fost dedicată competiției, astfel că 14 tineri, îmbrăcați în costume populare din zonele pe care le-au reprezentat, au oferit un spectacol prin interpretările lor autentice.

Marele premiu a fost câștigat de Bertea Delia Valentina, din Suceava, premiul I - Chile Alice Olivia (Cluj), premiul II, Alb Alexia Nicole (Bihor), iar premiul III - Oprea Andreea Maria (Bihor). Mențiunile au fost acordate tinerilor Cupșe Denis Daniel, Vedinaș Ianis Alexandru, Mirișan Andreea Maria, iar premiile speciale au mers către Băican Elena Minodora și Alb Alexia Nicole.

Pe scena festivalului au concertat apoi interpreți consacrați de muzică populară Roxana Goia, Alexandra Chira, Liliana Laichici, Maria Sidea, Nineta Popa Ionescu, Ionuț Fulea, alături de Ansamblul „Nuntașii Bihorului”, coordonat de coregraful Ionuț Bortoș, și de Grupul vocal „Lioara” de la Școala de Arte „Francisc Hubic”, sub îndrumarea prof. Antonela Ferche Buțiu.

Festivalul-Concurs Național „Florica Ungur” a fost organizat de Centrul de cultură, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON