URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Decembrie 2024, 23:52

Înlocuită de la șefia Institutului „Marius Nasta”, orădeanca Beatrice Mahler critică faptul că Ministerul Sănătății nu informează despre BoalaX

Înlocuită de la șefia Institutului „Marius Nasta”, orădeanca Beatrice Mahler critică faptul că Ministerul Sănătății nu informează despre BoalaX (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înlocuită zilele trecute de la șefia Institutului „Marius Nasta” din București - cel mai mare spital de boli respiratorii din România - orădeanca Beatrice Mahler a criticat marți seara faptul că Ministerul Sănătății nu a informat, nici măcar la nivelul spitalului menționat, despre BoalaX, care a început să facă ravagii în Congo și despre care Organizația Mondială a Sănătății a spus că este o afecțiune respiratorie. 

„Rafila are alte priorități, nu sănătatea publică”

„Nu este un joc și nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internațională o privește cu mare atenție. Până acum știm că se transmite prin aer. Simptomele seamănă în primele zile cu gripa. Adică: febră, dureri de cap, tuse, dificultăți de respirație. Ulterior apare anemia severă, care necesită transfuzii de sânge. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri”, a scris, pe Facebook, Beatrice Mahler. 

Doctorița spune că nu vrea să creeze panică, însă trebuie să existe o informare pe această temă și în România. „Congo, căci acolo a apărut BoalaX, a cerut ajutor internațional pentru pacienți, dar și pentru a identifica cine produce boala. Mesajul meu nu are rolul să inducă panică. Cred însă cu tărie că oamenii din România trebuie protejați, iar haosul zilelor actuale nu înseamnă protecție. Dar poate asta se dorește: HAOS...”, a mai scris ea. 

„Sunt medic în cel mai mare spital de boli respiratorii din România, iar acestă informare nu am primit-o, deși World Health Organization (WHO) atrage atenția că vorbim de o afecțiune respiratorie. Poate nu se consideră important ca spitalele să fie pregătite pentru situații dificile”, a mai scris Beatrice Mahler

Ea l-a criticat apoi pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în legătură cu lipsa de reacție: „M-am întrebat dacă strategia Ministerul Sănătăţii - România este cea de a atenționa populația... am căutat... nu am găsit nimic. Domnul Ministru Prof. Dr. Alexandru Rafila are alte priorități, sigur nu sănătatea publică”. 

Beatrice Mahler a amintit că nici în pandemia Covid spitalele erau pregătite. 

„Și pentru că acum pot să spun, în pandemie, la început, când am fost întrebată, o singura dată care este părerea mea, am subliniat că trebuie informare și nu panică, că trebuie să avem spitale pregătite și noi nu eram... și nu suntem nici acum... cu tristețe am constatat atunci că părerea mea nu a contat, iar consecințele au fost devastatoare pentru încrederea oamenilor în medici și nu numai”, atrage atenția medicul pneumolog. 

Beatrice Mahler încheie mesajul astfel: „Congo pare departe, este o poveste de pe un alt continent, nivelul de alarmă internațional este scăzut pentru România, însă informarea este esențială și obligatorie pentru instituțiile statului, către noi medicii și către toată populația României”. 

Înlocuită de Minister

Pe 6 decembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a numit un nou manager interimar la Institutul Marius Nasta, pentru un mandat de 6 luni.

Astfel, Rafila nu i-a mai prelungit mandatul lui Beatrice Mahler și l-a numit interimat pe Gheorghe Popescu. „Noul manager interimar al Institutului Marius Nasta este domnul Gheorghe Popescu, de profesiune economist, care are și studii juridice. Acesta are experiență în domeniul managementului sanitar și îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea postului”, a transmis Ministerul Sănătății.

Beatrice Mahler a condus cel mai mare spital de pneumologie din țară timp de 7 ani, inclusiv în perioada pandemiei, când Marius Nasta a fost unul dintre cele mai solicitate spitale din România, amintește Hotnews.ro

În mandatul său, spitalul a câștigat o finanțare în valoare de 72 de milioane de euro din PNRR pentru reconstrucția secției externe pentru tratarea tuberculozei din Calea Șerban Vodă, cunoscută ca „Zerlendi”. Construcția noului corp de spital a început în primăvara acestui an.

Potrivit Adevărul.ro, Beatrice Mahler ar fi fost înlocuită ca urmare a faptului că, în toamnă, a făcut public faptul că Institutul Marius Nasta nu are autorizație sanitară de funcționare și a acuzat că DSP tergiversează procedura. „Spitalul nu are autorizație sanitară de funcționare valabilă la acest moment. Ea a expirat și nu este realizată, deși am depus toate documentele necesare în vederea realizării, inclusiv cerere de asistență cu două luni jumate înainte de momentul în care a expirat”, spunea atunci Mahler.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@kp
Acest KP este expert in orice conspiratie. Le stie pe toate, de la pandemie la pamantul plat. Nu degeaba e votant Georgescu.
Postat 11 Decembrie 2024, 12:07 de unul
@KP
Scuzati-ma stimate domn, nu trebuie neaparat sa fii climatolog, sunt suficiente cateva notiuni elementare de geografie pentru a nu confunda niste lucruri atat de simple, dar probabil dumneata esti expert in virusologie, epidemiologie, tiktokologie si alte "ologii" care sunt acum la moda...
Postat 11 Decembrie 2024, 11:59 de fvgit
Re: fvgit.
Geografia e una și climatologia altceva, ca domenii. Am greșit că am spus "uscată" când de fapt este "umedă". În rest, subiectul e Mahler ... și faptul că vorbește o slugă a celor care ți-au restricționat, în pandemie, un drept constituțional.
Postat 11 Decembrie 2024, 11:04 de KP
KP corigent la geografie?
Congo se afla la ecuator, asadar clima ecuatoriala si subecuatoriala (calda si umeda), asadar dupa unele minti luminate e normal sa ai simptome de raceala in Congo...
Postat 11 Decembrie 2024, 09:28 de fvgit
Mahler a fost înlocuită de fapt pentru propaganda minciniasă la vaccinurile anti-Covid.
Propagandista asta, slugă plătită a clanurilor farmaceutice care controlează OMS, ar trebui să meargă la pușcărie ca o complice la crimele pandemiei, nu lăsată să deschidă gura pe o afecțiune specifică temperaturilor ridicate, în medii extrem de uscate cum este în Congo și alte țări africane.
Postat 11 Decembrie 2024, 08:50 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON