În cea de-a doua zi a Campionatului european de înot în ape înghețate, găzduit de Oradea, imnul României a răsunat în Bazinul Ioan Alexandrescu.
Sportiva Simona Andreea Chiru, în vârstă de 19 ani, a câștigat aurul în proba de 100 m, stil liber, și a doborât un record mondial, obținând un timp de 01:03:63.
Un rezultat foarte bun a avut și Vladimir Romaniuc, alt component al delegației României la acest campionat, care a obținut medalia de argint la proba de 100 m bras.
Proba considerată „regină” a campionatului european, cea de 1.000 de metri, a fost câștigată de doi sportivi germani: la feminin, prima s-a clasat Alisa Fatum (cea pe care Simona Chiru a învins-o cu două secunde la proba de 100 de metri), iar la masculin Andreas Waschburger a câștigat cursa cea mai lungă.
Fatum și Waschburger au stabilit și ei două noi recorduri mondiale. De asemenea, aceeași performanță a avut-o polonezul Przemyslaw Gorczyca, la proba 100 m bras.
Campionatul european de înot în ape înghețate, primul organizat pentru această disciplină relative nouă, continua și duminică la Oradea, cu probele de 250 m liber, 50 m spate, 100 m fluture și 50 m liber. Primii concurenți vor intra în apă la ora 9, iar accesul publicului este liber.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.