Echipa de handbal masculin CSM Oradea îşi începe în acest sfârşit de săptămână seria jocurilor oficiale din 2025. Mai exact, duminică seara, cu începere de la ora 18:30, la Arena Antonio Alexe, formaţia bihoreană va primi vizita celor de laCSM Reşiţa.
Meciul va conta pentru prima etapă din cea de-a doua fază a campionatului Diviziei A, respectiv play-off-ul competiţiei.
Se vor întâlni două echipe care au făcut parte din aceeaşi serie în sezonul regulat şi care şi-au împărţit victoriile în meciurile directe pe care le-au susţinut în stagiunea de toamnă. Astfel, pe 19 octombrie, la Reşiţa, gazdele s-a impus cu scorul de 32-29, pentru ca ulterior, pe 11 decembrie, la Oradea, roş-albaştrii să îşi ia revanşa să câştige în faţa propriilor suporteri cu scorul de 36-31.
La finalul Seriei A în Divizia A, CSM Oradea a încheiat pe locul 2, cu 27 de puncte, în timp ce CSM Reşiţa a ocupat locul 3, cu 24 de puncte.
Ca atare, se anunţă un joc echilibrat în care fiecare echipă va încerca să debuteze cu dreptul în play-off şi să obţină victoria din prima etapă.
Oradea are avantajul terenului propriu şi al publicului spectator, care e așteptat într-un număr cât mai mare. De altfel, clubul orădean transmite că intrarea spectatorilor la meci va fi liberă.
Reamintim că faţă de stagiunea de toamnă, la echipa orădeană s-au produs câteva modificări în lotul de jucători, iar noutăţile sunt Dragoş Onea şi Claudiu Chiorean, jucători care vor putea fi văzuţi la lucru încă de la disputa de duminică seara.
Programul complet al primei etape din play-off-ul Diviziei A la handbal masculin:
Duminică, 9 februarie
Ora 12:00 Universitatea Cluj-Napoca - Universitatea Craiova
Ora 18:00 CSM Alexandria - CS Medgidia
Ora 18:00 CSM Sighişoara - CSO Teutonii Ghimbav
Ora 18:30 CSM Oradea - CSM Reşiţa
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.