URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iunie 2024, 11:02

Expoziția de reptile vii din Muzeul Orașului Oradea va rămâne deschisă până în toamnă

Expoziția de reptile vii din Muzeul Orașului Oradea va rămâne deschisă până în toamnă Sursa foto: Muzeul Țării Crișurilor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Veşti bune pentru pasionaţii de reptile. Expoziţia deschisă la Muzeul Oraşului Oradea la începutul lunii martie a acestui an, ce cuprinde, printre altele, specii de şerpi boa sau de pitoni, va rămâne deschisă până în toamnă.

Deschisă în 12 martie şi programată inițial să se încheie în luna iunie, expoziţia de reptile şi arahnide tropicale vii va rămâne deschisă până în data de 15 septembrie, conform unui anunţ al reprezentanţilor Muzeului Ţării Crişurilor.

Orădenii şi turiştii pot admira 20 de exemplare de specii de reptile care fac parte din colecţia personală a arădeanului Mihail Lucian Alexandrescu.

Printre exponate se regăsesc şerpi neveninoşi, caimani, scorpioni şi tarantule, toate ţinute în terarii special amenajate, conform cerinţelor fiziologice ale fiecărei specii.

"Se remarcă speciile de pitoni, boa şi alţi constrictori (n.r. specie de şerpi) de dimensiuni mari, precum şi puiul de caiman cu ochelari, în vârstă de cca. 6 luni, o specie de crocodilian de talie mică spre medie, originar din America Centrală şi de Sud, ce atinge la maturitate o lungime maximă de 2,5 m", se arată într-un comunicat al Muzeului Ţării Crişurilor.

Curioşii vor putea vizita expoziţia în fiecare săptămână, de marţi până duminică, între orele 10 şi 18.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON