URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Septembrie 2024, 14:05

Doi ucraineni, reținuți de polițiști în Bihor: au fost prinși cu peste 1.000 de litri de pesticide contrafăcute, în valoare de 3 milioane de lei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi cetățeni ucraineni au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și urmează să fie prezentați în fața unui procuror, după ce au fost prinși în flagrant transportând peste 1.000 de litri de pesticide cel mai probabil contrafăcute, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.

Conform unui comunicat transmis vineri de Poliția Bihor, cei doi au fost opriți în trafic joi în jurul orei 18.00, pe D.N.19, în Biharia.

„Polițiștii de investigare a criminalității economice au depistat în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 50 de ani, cetățean ucrainean, avându-l ca pasager pe un alt bărbat, de 45 de ani, tot cetățean ucrainean, cu care ar fi transportat 1.000 de litri de pesticide, posibil contrafăcute, fabricate în afara spațiului Uniunii Europene, în valoare totală de aproximativ 3.000.000 de lei”, se explică într-un comunicat transmis vineri de Poliția Bihor.

Cele două persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, pentru audieri. La finalul acestora, anchetatorii au decis să-i rețină pe cei doi pentru 24 de ore.

„În cursul zilei de astăzi, 27 septembrie, acestea vor fi prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale. Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea cercetărilor, autoutilitara cu care s-a efectuat transportul, cei 1.000 de litri de pesticide, precum și 5 terminale mobile”, mai arată comunicatul.

Cei doi sunt anchetați acum pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată, trafic de produse sau substanțe toxice și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Ancheta continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, „pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale”.

Desfășurarea de forțe a fost impresionantă în caz. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, iar activitatea a fost desfășurată sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice București și a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Tototdată, s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier Bihor și al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, mai arată comunicatul IPJ.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON