URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Iulie 2024, 16:50

Doi bărbați au fost arestați în Bihor, pentru trafic de droguri. Unul cultiva canabis în seră, celălalt vindea drogurile (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi bărbați au fost reținuți și apoi arestați într-un dosar de trafic de droguri, coordonat de DIICOT Oradea. Unul dintre ei a fost prins în flagrant în timp ce vindea 200 de grame de canabis cu 5.000 de lei, iar la celălalt acasă anchetatorii au găsit șase plante de canabis într-o seră.

„La data de 15.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Măsurile au fost luate după ce unul dintre aceștia a fost prins în flagrant în timp ce vindea, pentru suma de 5000 lei, cantitatea de 200 grame canabis (drog de risc) procurată de la coinculpat”, se arată într-o informare trimisă marți de DIICOT. 

Conform acelui comunicat, precum și unuia similar transmis de Poliția Bihor, „în urma perchezițiilor efectuate la locuința unuia dintre inculpați, au fost descoperite și ridicate, dintr-o seră amenajată în curtea imobilului, 6 plante de canabis cu dimensiuni la tulpină de 40-60 centimetri și o greutate totală de aproximativ 1,5 kilograme, o țigaretă confecționată artizanal, precum și alte mijloace de probă”. 

Unele surse spun că flagrantul ar fi avut loc în Sânnicolau Român, unde locuiește unul dintre cei anchetați. Celălalt ar fi dintr-o altă localitate bihoreană, Toboliu.

În informări transmite de DIICOT și de Poliția Bihor nu se precizează unde a avut loc flagrantul și nici unde a fost descoperită sera cu canabis.

Ancheta a relevat că „în perioada iunie - iulie 2024, unul dintre inculpați a vândut diferite cantități de canabis către consumatori de pe raza județului Bihor, drogul de risc provenind din plantele cultivate de către coinculpatul în cauză”. 

Marți, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Conform portalului instanțelor, este vorba despre George Alexandru Maghiar și Bogdan Vasile Abrudan. 

DIICOT precizează că activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor. Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
De ce
nu mi-ați acceptat comentariul? Pentru că-l completam pe KP?
Postat 17 Iulie 2024, 15:32 de nealiniat
Vio draga acum intelegi de ce 1 din 10 iese POZITIV la drugtestul politiei?
Vio draga acum intelegi de ce 1 din 10 iese POZITIV la drugtestul politiei?
Postat 16 Iulie 2024, 23:13 de spaima_trepadusilor
Sistem comercial integrat se numește.
Producător și vânzător, împreună pentru a genera profit ... fără intermediari. Așa a făcut și binomul Bolojan&Birta, punând bani publici la dispoziția unor firme care ... proiectau și executau în același timp, tot ei asigurând atât supravegherea de șantier cât și monitorizarea cu optimizare a costurilor. Așa a pierdut Oradea de la UE mai bine de 25 milioane Euro, nefiind legal sistemul bihorean local.
Postat 16 Iulie 2024, 17:20 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON