Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au raportat vineri dimineaţă 175 noi infectări cu SARS-CoV-2 depistate în ultimele 24 de ore.
Bilanţul îmbolnăvirilor înregistrate în judeţ a ajuns astfel la 15.722 de la începutul pandemiei şi până în prezent.
Focar de spital
Bihorenii recent diagnosticaţi sunt din Oradea (89 persoane), Beiuş, Curăţele, Cociuba Mare, Sântandrei, Răbăgani, Paleu, Vadu Crişului, Rieni, Nucet, Ştei, Pomezeu, Drăgăneşti, Lăzăreni, Salonta, Ştei, Abrămuţ, Diosig, Marghita, Chişlaz, Abram, Tinca, Popeşti, Sălacea, Holod, Sânmartin, Nojorid, Oşorhei, Lunca, Brusturi, Şoimi, Biharia, Brusturi, Roşiori şi Cetariu.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, au fost confirmate cu Covid şi 17 cadre medico-sanitare, dintre care 10 sunt angajate ale Spitalului Judeţean şi 7 ale Spitalului Municipal din Oradea.
De asemenea, au fost depistaţi cu Covid şi 10 angajaţi şi pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie din Ştei, unitate care a fost plasată în carantină.
374 de persoane internate
Autorităţile au anunţat vineri un bilanţ de 522 de decese, cu 12 mai multe faţă de ziua precedentă.
În acelaşi interval de timp, numărul vindecărilor a crescut la 13.249, astfel că în judeţ sunt încă 188 persoane vindecate.
În secţiile Spitalului Municipal din Oradea, inclusiv în cele exterioare, erau internaţi la orele dimineţii 374 pacienţi, dintre care 54 în compartimentele ATI ale unităţii şi ale spitalului privat Pelican.
În judeţ erau înregistrate 1.951 cazuri Covid active, pentru a doua zi la rând numărul persoanelor infectate care pot răspândi virusul rămânând sub 2.000 în ultimele trei luni.
Peste 100 de amenzi
În ultimele 24 de ore poliţiştii, jandarmii şi pompierii au executat mai multe misiuni pentru prevenirea şi combaterea răspândirii noului coronavirus, iar acolo unde s-a impus au luat și măsuri de sancționare pentru încălcarea legislației în vigoare.
Polițiștii și jandarmii au verificat 2.035 persoane carantinate și 1.064 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipe mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare în 117 societăți comerciale și 44 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor, poliţiştii au aplicat 173 sancțiuni contravenționale, dintre care 71 cu avertisment scris și 102 cu amenzi în valoare de 51.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.