URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Se tot miră unii cum de a ieșit câștigător în primul tur un personaj precum Călin Georgescu, candidatul anti sistem, antisemit și prolegionar, care nu crede că omul a ajuns pe Lună, dar e convins că războiul din Ucraina e o ficțiune. Tot la două cuvinte îl ivocă pe Dumnezeu, vorbește despre iubire și nevoia de pace. Dar mă întreb: la ce dracu' ne mai trebuie nouă pace, dacă războiul din Ucraina nu există?
Zic şi eu
Adrian Cris
De vină suntem toți, de la mare la mic. De la președintele României și al CSAT, care ne-a trădat de mult. Care de un an a lăsat SRI fără director civil, care a lăsat și SIE, după cum se simte, la mâna agenților de influență ruși. Ascensiunea lui Georgescu pe primul loc în cursa pentru Președinție este o problemă de securitate națională. O chinezărie poate doborî un stat UE și NATO. Cât îi pasă lui Iohannis s-a văzut inclusiv duminică.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Decembrie 2021, 19:45

Coadă de TIR-uri în Borş, la intrarea în ţară: "Sunt şoferi care depășesc programul și sunt pasibili de amenzi aspre" (VIDEO)

Trafic îngreunat, vineri seară, la intrarea în ţară prin punctele de trecere a frontierei Borş 1 și 2. Un şofer care urma să intre în ţară prin Borş 1 a reclamat BIHOREANULUI că, urmare a faptului că se asfaltează între vămi, dar şi din cauză că un singur birou al ANAF verifică CMR-urile (documente ce atestă datele transporturilor) camioanelor care intră în ţară, conducătorii auto sunt nevoiţi să aştepte mult.

Situaţia a fost reclamată BIHOREANULUI de Mihai S., şofer de TIR care vineri seară urma să intre în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş 1.

"Acum s-a trezit statul român să asfalteze între vămi! Sunt şoferi care stau de 7-8 ore la coadă, depăşesc programul de condus şi sunt pasibili de amenzi aspre, atât în Ungaria, cât şi în România! E lăudabil că s-au pus pe asfaltat, dar nu vineri seara, că vineri seara pe intrare e cel mai aglomerat. E o sfidare la adresa noastră, a şoferilor. Mai mult, la controlul documentelor (este controlul obişnuit al ANAF, care scanează fiecare CMR şi le ştampilează), problema e că lucrează doar un singur birou. Şi fiecare camion stă mult. Toţi şoferii sunt nemulţumiţi", a spus şoferul.

La ora la care acesta a făcut sesizarea, pe aplicaţia de trafic online a Poliţiei de Frontieră figura că, pe sensul de intrare în ţară, prin PTF Borş 1 timpii de aşteptare erau de 60 minute, iar la Borş 2 – 110 minute. "Aceste cifre nu sunt adevărate. Eu prin Borş 1 intru. Eu am stat 3 ore, dar am şi depăşit coloana. Sunt colegi care stau de 7 ore în coadă", a susţinut bărbatul, precizând că pe partea maghiară, în jurul orei 18, erau cozi de circa 6 kilometri.

Omul a trimis ziarului şi filmări care arată multe TIR-uri stând în coadă, cu șoferi claxonând enervați de situație.

Contactată de BIHOREANUL, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisar şef Laura Bondar, a confirmat numărul mare de automarfare prezente la controlul de frontieră, însă a respins ideea ca timpii de aşteptare să fie atât de mari precum susţine şoferul.

"Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în aplicaţie. Sunt timpi reali şi se actualizează periodic. La această oră, la Borş 2 se aşteaptă 110 minute, ca urmare a numărului mare de automarfare prezente la control şi lipsei de personal din partea autorităţilor maghiare de frontieră, iar la Borş 1 sunt timp de aşteptare de 60 minute. La această oră (19 – n.r.) situaţia este îngreunată de implementarea unei noi aplicaţii la control de către autorităţile de frontieră maghiare. Şi activităţile de verificare ale autorităţilor vamale pentru autorizaţiile de tranzit îngreunează fluidizarea traficului rutier la frontieră", a declarat reprezentanta ITPF Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7199 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON