URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2024, 12:30

Ciprian Blejan, candidatul AUR la preşedinţia CJ Bihor: "Cu siguranţă vom intra atât în Consiliul Local Oradea, cât şi în Consiliul Judeţean" (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aspirant la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, liderul AUR Bihor, inginerul Ciprian Blejan, a votat duminică dimineaţă, cu câteva minute înainte de ora 10, la secţia de votare 20 amenajată în incinta Şcolii Gimnaziale "Dimitrie Cantemir" de pe strada Sextil Pușcariu din Oradea.

La acea oră, doar câteva persoane care votau se mai aflau în sală.

"Am votat pentru o schimbare, schimbare ce o tot aşteptăm de peste 34 de ani. Am votat pentru un viitor mai luminos, iar copiii noştri să cunoască adevăratele valori: familia, credinţă, națiune, libertate. Am votat cu credinţa că toate acestea încă se mai pot realiza. Îndemn toţi românii să iasă la vot şi să îşi exprime acest drept fundamental atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamtare, pentru a fi reprezentaţi cu cinste. Îi asigur pe bihoreni că vom fi paznicii democraţiei, ochii şi urechile lor atât în Consilul Judeţean, cât şi în celelalte consili locale în care vom fi reprezentaţi", a declarat acesta la ieşirea din sală.

Întrebat dacă crede că AUR va avea reprezentanți în structurile locale, Ciprian Blejan s-a arătat încrezător, susţinând că în această campanie echipa filialei judeţene a muncit mult şi s-a întâlnit cu alegători din peste 70 de localități.

"AUR Bihor cu siguranţă că va intra atât în Consiliul Local Oradea, cât şi în Consiliul Judeţean, şi în foarte multe dintre consiliile locale în care avem candidaţi. Vom fi paznicii bihorenilor", a mai spus acesta.

Acesta a mai precizat că duminică va merge în mai multe localităţi din judeţ, pentru a se asigura că toate regulile sunt respectate.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON